De câteva zile îmi tot bat la ușă fel de fel de personaje, cunoscute pentru mine, care tot încearcă să mă convingă de ”nește” lucruri…
Mai degrabă vor să mă prostească încă o dată și sigur că voi fi prostit… eu, ca individ, poate că nu dar fac parte dintr-o comunitate care sigur se va lăsa prostită și de această dată… Aș pomeni de spiritul de turmă dar e jenant…
Cu aceiași indivizi mă întâlnesc și pe stradă, prin târg(uri) și pe oriunde nici nu m-aș aștepta… Tare activi au mai devenit… Acum e vremea lor… După care alți 4 (patru) ani va fi vremea fraierilor (să aștepte și să spere), a celor care au mai pus de multe ori botul la promisiuni (minciuni).
Cum aș putea să îl cred eu pe cel care a descoperit acum cea de-a 26-a minune a lumii, podul de la Grădiștea, un pod cântat și descântat până peste poate de ”locală”, un pod care stă bine-mersi (cât o mai sta) la locul lui.
Cică îl face el, ba a mai găsit și sprijin (susținere)… Probabil niște proptele pe care să le amplaseze pe ici, pe colo, ca să nu se piardă ”monomentul” și să mai poată fi folosit ca gogoriță și peste alți 4, 8, 16, 32… de ani…
O sumară și facilă documentare i-ar fi arătat respectivului că acea cale ferată care trece peste podul cu pricina nu mai prezintă niciun fel de interes pentru cineva… Economic, deloc, căci transporturile de marfă se fac pe Videle, de persoane nu, căci legumicultorii din zonă nu mai merg cu papornița spre piețele bucureștene, toți având acum mașini și nici măcar strategic căci la o adică (Doamne ferește) în câteva zile (probabil) geniștii ar face un pod funcțional.
Altul, tot candidat, cică îi ascultă pe giurgiuveni… Probabil așa cum asculți un muribund pentru a fi sigur că și-a dat duhul…
Un profesor, persoană cât se poate de respectabilă, care a fost (și va mai fi) mulți ani un simbol al demnității și probității profesionale, al luptei împotriva intruziunii politicului în viața socială, văd că vrea să ajungă și el parlamentar; e dreptul lui însă cum se face că a realizat, până la urmă, că tot politicul e mai profitabil… Sau în sfârșit și-a descoperit darul mesianic?… L-am văzut într-o seară lipind afișe…
Sunt și dintre cei care campanie de campanie au tot sunat din goarnă, și-au strigat promisiunile în stânga și în dreapta, convinși fiind, pe bună dreptate, că se vor găsi destui ascultători și pentru ei; vor avea partea lor de succes probabil căci, vorba cuiva, fiecare vot contează și ”faliții mei” (ai lor) sunt puși de-o parte…
Niciunul dintre cei care îmi bat la ușă nu cred că a avut curajul să bată la ușile amărâților de la marginea orașului, să-i vadă pe copilașii cărora le curg mucii pe piept și care la masa de seară (dar și la celelalte) au o fiertură din doi cartofi… Uni mai primeau cândva un castron de ciorbă (bună) de la o cantină… Socialii, democrații, le-au luat-o și pe aia dar acum a venit vremea să le ceară votul… Haida de!
Vă mai amintiți de promisiunile (proiectele megalomane) de mansardare a Giurgiului?…
Vânticelul de zilele trecute a luat pe sus câteva mansarde, ca un semn divin probabil, dat celor care ar trebui să îl vadă… Zic ”ar trebui” căci de văzut sunt sigur că nu îl vor vedea…
Vântul este dușmanul unor astfel de mansarde (promisiuni)…
Va trebui să BATĂ însă cu putere, așa cum a făcut-o în ’89, de exemplu, pentru a mai schimba ceva…
Nu i-a venit vremea încă… Acum nu va bate vântul schimbării… Va fi cel mult o adiere, ca și în alte dăți, care va răvăși puțintel frunzele, le va mai amesteca pe cele mai verzi cu cele mai ruginii, pe cele galbene cu albăstrelele însă tot alea vor rămâne… Doar că vor fi un pic vânturate, atât cât să nu mai fie recunoscute și să pară altele…
Dar o dată și odată tot le va împrăștia vântul schimbării…
