Despre noi

Știri de Mâine este, juridic, un blog.
În fapt este un canal media ca oricare alt mediu online al acestor vremuri, un loc în care eu îmi pot exprima opiniile, atitudinile și mediatiza acțiunile, ale mele dar mai ales ale altora.
Veți zice că asta se poate face și pe Fb sau pe alte rețele sociale.

Da, știu asta dar nu vreau să fiu condiționat în vreun fel, să-mi fie blocată o postare pentru că nu convine ceva cuiva. Postez aici, nu o poate șterge sau bloca nimeni de aici și o distribui și pe Fb.
Aceasta îmi permite, îmi asigură totala independență; nu am vreo subordonare politică sau administrativă, nu am vreo obligație față de altcineva decât față de cei care îmi citesc postările și față de conștiința mea.
Scriu ce vreau și cum vreau, cu alte cuvinte. RESPECTÂND întotdeauna adevărul și pe cei cărora mă adresez.

De ce se numește Știri de Mâine? Pentru că de foarte mulți ani am avut pagina Giurgiu OnLine iar acum, firesc, mutându-mă în Chiajna cum altfel ar fi putut să se numească pagina mea de aici decât Chiajna OnLine. Le-am îmbinat pe amândouă și am pornit Știri de Mâine.

O precizare mai fac: Daca cineva se simte lezat de vreo aluzie din conţinutul paginii îl rog respectuos SĂ NU UITE CĂ LUMEA ESTE PLINĂ CU STATUILE CELOR CRITICAŢI ŞI NU ALE CRITICILOR!
Pentru toţi este loc sub Soare; doar proştii se simt ameninţaţi că le-ar lua cineva locul!

Administratorul paginii este Nelu Oancea.