ȚARA se mișcă! Chiar dacă uni ar vrea să o țină încremenită!

Zi de vot! (pozele sunt intenționat neclare)
Zi de vot! (pozele sunt intenționat neclare)

Azi am votat! Așa cum spuneam că am făcut deja, într-o postare anterioară! Evident că aceea era o metaforă însă azi nu a mai fost loc de metafore! Azi lucrurile au fost cum nu se poate mai reale…

Sunt un om în vârstă, un om cu frica lui Dumnezeu, un cetățean responsabil așa că mi-am luat în serios dreptul meu de a-mi exprima opțiunea electorală… Nu voi spune acum și aici cum am vota dar am făcut-o exact așa cum scriam în articolul-metaforă anterior.

Nu mai reiau! Însă nu pot să mă abțin în a nu consemna impresiile…
La toate scrutinele am fost.
ACUM am fost impresionat, da IMPRESIONAT de numărul foarte mare de cetățeni care erau prezenți la vot, cetățeni care se vedea clar pe fața lor că nu au fost aduși de cineva anume pentru acel moment ci doar pentru că CINEVA și CEVA anume i-a adus acolo!

Niciodată nu am văzut atâția cetățeni prezenți la un moment dat la vot! Ora era aproximativ 11.00…

Nu voi dezvolta aici și acum subiectul pentru că ziua încă nu s-a încheiat și nu aș vrea să mă acuze vreun nemernic de faptul că încerc să influențez votul… Sunt în stare uni…

SUTE de oameni, bătrâni (încep cu ei), mai puțin bătrâni dar mai ales foarte mulți tineri cu copiii pe umeri veneau ca într-o procesiune spre secția de votare… E drept că secția la care am votat și eu (eu pe liste suplimentare, că așa s-a nimerit) este într-o zonă cu foarte mulți tineri însă repet, nu doar tineri veneau la vot.

Despre ce discutau acei oameni nu vă voi spune eu pentru că voi înșivă știți la fel de bine ca și mine despre ce se tot discută… Fiecare are tot dreptul să discute despre ce vrea!

Voi reveni însă cu acest subiect.
Acum și aici doar atât am vrut să consemnez: că ȚARA se mișcă! Nu știu în ce sens, nu știu spre ce, asta vom vedea diseară însă cel mai important este că se mișcă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *