Slujbă de sfeștanie la Primăria Giurgiu

Slujba de Sfestanie in Primaria Giurgiu
Slujba de Sfestanie in Primaria Giurgiu

Primăria Giurgiu a fost binecuvântată în cadrul unei slujbe de sfeștanie săvârșită joi, 30 martie, în sediul instituției.

Conform celor publicate, ”la Primăria Giurgiu a avut loc o slujbă de sfeștanie în prezența reprezentanților Executivului Giurgiu, săvârșită de un sobor de preoți slujitori la bisericile din municipiu, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului.

Așa cum spun învățăturile creștine, Sfeștania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om și se face pentru ocrotirea și binele casei și pentru sănătatea trupească și sufletească a celor ce locuiesc în ea, în acest caz, muncesc în administrația locală.”

La sfeștania de azi au participat mulți dintre angajații Primăriei Giurgiu aflați în acel moment în instituție.

Activitatea nu este una izolată, în Primăria Giurgiu având loc și alte asemenea slujbe, în mod deosebit în apropierea marilor sărbători ale creștinătății.

Conform canoanelor bisericești, Sfeștania sau slujba Aghiasmei mici, adică Sfințirea cea mică a apei care se face spre toată trebuința, la întâia zi a fiecărei luni sau când va voi cel mare, ori când va cere credinciosul.

Ea se săvârșește de către preot în biserici sau în casele credincioșilor cu diferite prilejuri. Slujba sfeștaniei cuprinde sfințirea apei, stropirea cu apa sfințită a celor prezenți și a tuturor camerelor precum și rugăciuni pentru ocrotirea și binele casei și pentru sănătatea trupească și sufletească a celor ce locuiesc în ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *