Vin… Vin alegerile, vin alegerile, vin alegerile, vin! Așa, și?!

Scoli si gradinite de stat vor chiejnenii! Terminate cât mai repede!
Scoli si gradinite de stat vor chiejnenii! Terminate cât mai repede!

Reprezentanții partidelor politice au convenit ca alegerile locale să se desfășoare la sfârșitul lunii septembrie. Numai mâine nu-i poimâine! Iar noi așteptăm schimbarea!

Nu cred că scaunul (sic!) actualului primar este amenințat cât de cât de vreo altă candidatură; ALDE nu mai reprezintă ceva în politică, local însă 10-15 membri ai acestui partid se vor găsi astfel încât să fie obținută o majoritate în Consiliul Local.
Mircea Minea îi va trage după el, ca o locomotivă pe oricine vor fi aceștia și nu am nici cea mai mică îndoială că vor fi oameni influenți, potenți financiar, cunoscuți în Chiajna. Și nici nu este obligatoriu să candideze din partea ALDE! O poate face din oricare partid, nu cred că ar fi vreunul care să-i refuze o eventuală solicitare!
Nu am ce să spun despre candidatul Mircea Minea! Ce să spun? Că introduce apă în comună, că plantează copaci, că face dezinfecție și dezinsecție, că încearcă să repare străzi, că face școală și grădinițe? Sigur, aș putea să spun multe și despre ce nu face dar sunt ferm convins că la vot, acolo, în cabină, chiejnenii își vor aduce aminte doar lucrurile bune pe care le-a făcut. Vreo 4000-5000 își vor aduce aminte despre acelea! Ce înseamnă 4-5 mii, veți zice… Păi înseamnă un nou mandat de primar.

Ceilalți candidați, cei care vor mai fi, ce fac și, mai ales, ce atuuri au? Dacă știți voi ceva, ziceți-ne și nouă…
Pe rând și toți odată critică oricare acțiune a actualei administrații… Uneori sunt îndreptățiți, ca simpli cetățeni, s-o facă…
Dar eu, alt simplu cetățean, mult mai simplu, aș zice, aștept de la ei proiecte! Propuneri! Chiar dacă multe dintre acele eventuale proiecte se vor dovedi utopice eu, simplul cetățean, tot vreau să le văd doar și pentru a-mi forma o idee despre VIZIUNEA! respectivului candidat, virtual primar…

Dar încă nu am văzut așa ceva! Ce am văzut? Păi iată:

Cornel Zainea, un tânăr politician de la care cetățenii ar avea mari așteptări, se complace în critici sterile și în considerații asupra unor evenimente cu un conținut îndoielnic (vezi vloggerița)… Sânge năvalnic, domnul Zainea…
Ca profesionist este de admirat; tot respectul. Ca om – nu am avut plăcerea să-l întâlnesc așa că nu pot să mă pronunț.
Ca deputat are o activitate bogată, multe intervenții și luări de poziție față de probleme importante… Dar chiejnenii își doresc un primar, nu un deputat!!
Și mai face o greșeală domnul Zainea, una care poate părea joc politic dar care îl va costa mult, foarte mult. În vreme ce la nivel național există un pact de susținere reciprocă între PNL și USR, în plan local domnul Zainea nu scapă niciun prilej, ba o face și fără prilej, să-l critice pe candidatul din partea PNL.
Dacă oricare dintre actualii candidați nu va înțelege că o victorie poate fi obținută în actualul context doar printr-un front comun, doar prin renunțarea la orgolii, la interesele proprii, doar prin evaluarea lucidă a șanselor, doar prin contactul direct, nemijlocit cu cetățenii, prin cât mai multă prezență între aceștia și nu prin judecăți de valoare pe Fb alergarea va fi în zadar… Ba chiar cred că unii candidați aleargă deja pe alte piste…
Și încă mai are un handicap! USR nu mai este ce a fost în perioada euforică de la europarlamentare, nu mai este în percepția românilor acel partid cu sânge tânăr, cu suflu tânăr, cu idei tinere, cu un altfel de acțiune politică… USR s-a erodat, simpatia românilor pentru acest partid s-a erodat…
Veți zice că în Chiajna sunt mulți tineri, mulți corporatiști, de-ai domnului Zainea adică… Eu zic să vă uitați mai atent în jur!

Anghel Petre, un politician tânăr dar nu atât de tânăr ca Zainea, cu oarecare experiență administrativă dar care nu dovedește prea multă experiență politică.
Aș zice că principala preocupare a lui Anghel Petre în această perioadă este câștigarea de capital electoral, de simpatie din partea celor cărora li se adresează.
Cum face asta? Încercând să organizeze activități, ”proiecte” cum văd că le place tinerilor să zică, prin care să arate că este preocupat de soarta concetățenilor… Numai că…
Numai că în Chiajna, în MR în mod deosebit, nu sunt doar oameni bogați, avuți, deținători de afaceri… Dacă domnul Anghel Petre nu va înțelege asta sigur va pierde!
Dacă cei care locuiesc în MR ar avea bani mulți, așa cum vor unii să dea impresia, nu ar locui aici ci în Primăverii sau măcar în Dorobanți!!
Dar dacă unui candidat îi scapă asta din vedere este grav! Nu grădinițe și școli private vor cei din MR!! Ei vor școli și grădinițe de stat, cu tot ce le trebuie (program prelungit, etc.)…
Se gândește cineva la astea? Păi și face, nu doar că se gândește! Iar dacă te apuci să critici faptul că în Chiajna se construiesc grădinițe de stat îl pierzi de mușteriu pe unul ca mine…
Despre oamenii din jurul său ce să spun? Aș spune dacă aș ști… Nimeni nu-i știe și dacă nu-i știe cum să-i voteze? Nu contează aceștia? Păi un primar fără o majoritate în CL este în imposibilitatea de a-și pune în practică (eventualele) proiecte… Din păcate Petre Anghel nu este o locomotivă iar partidul din care face parte se transformă pe zi ce trece dintr-un accelerat într-un modest tren cu aburi… A cărui locomotivă gâfâie atunci când are de urcat un deal… Iar dealul spre scaunul de primar este unul (foarte) înalt și abrupt.

Ceilalți candidați? Cu tot respectul pentru oamenii respectivi nu am ce să spun despre candidați. Nu vreau să se simtă cineva jignit, îi respect pe toți, poate bem și o bere vreodată împreună, la o partidă de table… Dar politica, lupta politică este crâncenă și fără resurse (serioase) nu va izbândi vreunul… Doar câteva vorbe pe Fb nu sunt suficiente oricât de bogată și plină de rezultate ar fi activitatea profesională a oricăruia dintre aceștia.

În politică deocamdată nu este loc pentru oamenii onești… Sigur, veți zice că mă înșel amarnic… E treaba domniilor voastre dar mai vorbim după alegeri… Mai e puțin până în septembrie.

PS. Ce cred eu? Cred că dincolo de orice alte comentarii Anghel Petre are cele mai mari șanse să câștige cursa spre Primărie. Cursa în care aleargă și actualul primar (care poate să le dea și un mic avans celorlalți concurenți!) Dar în niciun caz Anghel Petre nu poate câștiga singur ci într-o alianță electorală, în niciun caz nu o poate face dacă va continua să facă ”planuri” din sediul de campanie, în niciun caz nu va câștiga dacă nu va miza pe MR, pe așa zisa Chiajna Nouă! În Chiajna Veche Mircea Minea nu are contracandidat! Greșesc?
Și mai cred că Zainea Cornel este un tip deștept și înțelege cam cum stau lucrurile, capabil să renunțe la orgolii dar nu și la ambiții politice… Primăria nu este singura cale!

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close