Cu ceva vreme în urmă, mulți ani la rând, Dunărea Giurgiu a fost simbolul sportului giurgiuvean, al fotbalului în mod deosebit.
Deși anii și-au spus din plin cuvântul îmi aduc aminte, chiar dacă a trecut (foarte) multă vreme de atunci, zilele în care mergeam dimineața, la 11.00, la Stadionul din Port să văd jucând Dunărea Giurgiu…
Mâncam semințe, strigam de bucurie sau înjuram, după caz…
Juca DUNĂREA Giurgiu!
În urmă cu ceva vreme, cam pe vremea reînființării clubului, am scris un articol, cu intenția de a urma o serie întreagă în încercarea de a determina cât mai mulți giurgiuveni să vină la meciurile Dunării… Din motive neînțelese de mine intenția mea nu a fost înțeleasă…
Reiau aici esența acelui articol, considerând că este un moment potrivit:
În copilărie în fiecare duminică tatăl meu mă lua şi mergeam împreună la stadion, la meciurile Dunării, ca la o adevărată sărbătoare.
Nu am fost niciodată foarte apropiat de fotbal, nici din teren (am încercat la copii, la ”pitici”, cum ne ziceam), nici din tribune; mergeam însă de fiecare dată pe stadion, acolo unde giurgiuvenii se duceau mai abitir decât se duc azi la sfintele moaşte…
JUCA DUNĂREA! FC Dunărea Giurgiu, înfiinţată în 1963…
Azi, deşi sunt la vârsta la care mersul la moaşte este pentru mulţi ca o a doua natură, nu merg să mă târăsc ca râma pe mai ştiu unde… Dar nici pe stadion nu (prea) mai merg… Nu mai pot.
Îmi aduc aminte însă, ca de o epopee, de acele vremuri când vibram de emoţie pe stadion în vuietul de încurajări pentru echipa noastră, când mâncam seminţe (hai criticaţi-mă, deşi asta ar însemna că nu le-aţi văzut şi auzit niciodată pe stadion pe vânzătoarele de „bomboane agricole” şi „bostane cu sare”).
Îmi aduc aminte de vremea când în spatele uneia dintre porţi erau amplasate trei tarabe la care se găsea, după dorinţă, mici sfârâind pe grătar, bere pusă la gheaţă în câteva hârdaie mari, pentru părinți, evident şi bidoane cu îngheţată, pentru copii; veneau mulți copii și tineri pe vremea aceea la stadion. Ceva îi atrăgea…
Niciodată nu am văzut atunci tribunele stadionului, aşa neamenajate cum erau ele, altfel decât pline la refuz…
Nimeni din acele tribune nu a auzit vreodată expresii de genul: „Băi, ziceţi mersi că vedeţi aşa ceva la Giurgiu…”
E drept că atunci giurgiuvenii aveau plămânii mai sănătoşi şi stăteau mai bine cu scuipatul la distanţă…
Nu mai sunt aşa tribunele acum la jocurile Dunării dar încep, uşor, uşor, să redevină ce au fost odată; tot mai mulţi giurgiuveni, îmbucurător – în majoritate tineri, încep să revadă Dunărea ca pe echipa de suflet, echipa oraşului, care chiar dacă nu joacă un fotbal de „europene”, este a noastră, cu băieţi de-ai noştri.
Sunt convins că înţelegeţi foarte bine cam ce vreau să spun…
Este un moment cum nu se poate mai prielnic pentru ca Dunărea Giurgiu, simbolul DUNĂREA GIURGIU să renască!
Este nevoie de cât mai mulți giurgiuveni în tribunele stadionului sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18.00, pentru a susține pe Dunărea Giurgiu în partida cu Agricola Borcea în turul barajului de promovare în Liga a 3-a.
HAIDEȚI la stadion!
