Liviu Zamfir, tânărul care acum joacă la echipa de Liga a 5-a Real Drăgăneasca, s-a clasat pe primul loc în sondajul recent desfășurat, reieșind, conform voturilor unui număr important de iubitori ai fotbalului că este cel mai simpatizat (simpatic) fotbalist giurgiuvean.
Așa cum am promis, voi face mai multe interviuri cu cei care au trezit atenția giurgiuvenilor iubitori ai fotbalului, și deschid seria acestora cu câștigătorul, așa cum este firesc.
I-am adresat mai multe întrebări lui Liviu; pentru cursivitatea narațiunii nu le voi menționa.
Iată ce mi-a spus Liviu Zamfir, omul și fotbalistul:
”Voturile le-am obținut datorită prietenilor mei; ei au distribuit sondajul și așa s-a ajuns la acel număr.
În acest moment eu sunt student în anul 3 la UNEFS, urmând să obțin carnetul de antrenor; voi urma apoi cursurile pentru obținerea Licenței B UEFA și sper ca la sfârșitul acestui an să o dețin.
Fotbalul l-am început din foarte mare dragoste pentru Rapid! Rapidul m-a determinat să mă apuc de fotbal!
Îmi sunt încă vii amintirile de la 9-10 ani, atunci când mergeam la fotbal în echipamentul Rapidului, cu ”cei mari”, pe terenul din satul nostru, teren care, în paranteză fie spus, din păcate nu îndeplinește condițiile pentru a se disputa meciuri oficiale pe el.
Jucam fotbal în fiecare zi, pe stradă, pe teren, pe oriunde și în orice condiții, ploaie, noroi, zăpadă înghețată… Din păcate nu prea am mai văzut copii acum făcând așa ceva… Că e bine sau rău, nu știu, cert este că acum copiii au alte preocupări.
Am început fotbalul în cadru organizat la vârsta de 11 ani, în București la CSS1. Îmi era destul de greu cu mersul la antrenamente însă nu am lipsit vreodată de la vreunul… Despre meciuri, nici nu mai vorbesc.
Cu siguranță că un fotbalist face multe sacrificii pentru a avea o carieră în fotbal și, mai ales, pentru a face performanță. Este important talentul primit de la Dumnezeu dar fără foarte multă muncă acesta se irosește în van.
Un fotbalist trebuie să aibă în primul rând o viață sănătoasă, fără vicii și fără nopți pierdute; dacă nu lasă pe planul doi micile plăceri ale vieții nu-și va atinge obiectivul.
În particular, stau foarte bine! Am o familie minunată pe care și-ar dori-o oricine, am mulți prieteni, îmi trăiesc tinerețea cu decență și cumpătare.
Vorbind despre prieteni și ”ale tinereții valuri” îmi aduc aminte de momente amuzante din viața de fotbalist, cele mai multe din cantonamente, atunci când noaptea așteptam să adoarmă domnul profesor pentru a ieși în oraș… Sau când, pentru a scoate sub 18 minute pe jos din Predeal până la Cabana Trei Brazi o luam pe scurtăturile pe care le știam ca pe schema de joc sau opream turiști cu mașina ca să ne ia și pe noi.
Am și câțiva idoli: Daniel Niculae, Daniel Pancu, Cristi Săpunaru.
Și de final, câteva cuvinte care pe unii ar putea să-i supere sau, cel puțin, să le privească cu dezaprobare:
Ceea ce facem noi, cei care jucăm în Liga 4 și mai ales în Liga 5 este doar o activitate motrică de timp liber; la acest nivel poate juca fotbal oricine, fără să se numească neapărat fotbalist!
Fotbaliștii sunt jucătorii profesioniști care evoluează în eșaloanele superioare și care trăiesc din ceea ce prestează.
Noi, cei din ligile inferioare, jucăm de plăcere, deși această plăcere este umbrită de multe ori de orgolii fără rost, care pătează frumusețea fotbalului dar mai ales obrazul celor care îl practică.
Ca unul care poate afirma că are o cât de mică pregătire în domeniu și poate privi cu ochi critic spun, fără mare risc de a greși, că la acest nivel nu există diferență mare între jucători, toți sunt cam de același nivel… Dacă unul se dovedește a fi mai ”răsărit” sigur nu îl veți mai vedea printre noi, găsindu-și loc imediat în ligile superioare!
Cam asta e!…”
