Dă-mi mândruțo votul tău / Nu-l dau, bade / Ba lă-i da!

Dă-mi mândruț-o votul tău / Nu-l dau, bade / Ba lă-i da!
Dă-mi mândruț-o votul tău / Nu-l dau, bade / Ba lă-i da!

I-am văzut în aceste zile aproape pe toți bătrânii județului… Aproape că a fost făcut un recensământ al acestora…

Toate partidele, dar toate, s-au întrecut în a posta imagini cu ”grija care le …” animă față de bătrâni, vorbindu-le invariabil despre grija pe care fiecare dintre aceste partide o poartă bătrânilor, mai ales bătrânilor.

Că apar în majoritatea covârșitoare a pozelor bătrâni stând la poartă și privind lung în zare este aproape firesc… Tinerii sunt la serviciu.

Dar, mă întreb, pe acei tineri cum îi convingeți să meargă la vot și mai ales să-l voteze pe candidatul promovat de voi, stimați ”alergători” (activiști de partid)?

Cu ei când și unde vă întâlniți? Lor ce le promiteți? Locuri de muncă în țările din vest, așa cum văd că tot insistă o ”vestită” agenție a Statului român? Fi-mi-ar rușine să-mi fie…

Și sunt doar prezidențialele… Aștept cu interes (interes determinat de faptul că mi s-a terminat uleiul și zahărul) parlamentarele și localele (mai ales pe acelea)!

PS. Mi-a atras atenția contradicția izbitoare dintre chipurile zâmbitoare ale tinerilor din echipele de campanie și încruntarea, încrâncenarea de pe chipurile bătrânilor din majoritatea imaginilor postate de diversele partide.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *