O femeie din Chiajna a efectuat, aproape jumătate de an, proceduri de volumizare a buzelor, cu substanțe specifice pentru înfrumusețare, fără să posede dreptul de exercitare a ocupației respective.
La data de 1 martie a.c., polițiștii orașului Chitila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat în cadrul unui dosar penal, o percheziție, la domiciliul unei persoane, bănuită de comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (12 acte materiale) și exercitarea fără drept a unei profesii (12 acte materiale).
Din cercetări, a reieșit faptul că, în perioada august-octombrie 2021, o femeie, în vârstă de 20 de ani, a efectuat la adresa de domiciliu din Chiajna, proceduri de volumizare a buzelor, cu substanțe specifice pentru înfrumusețare, mai multor persoane vătămate.
Femeia, bănuită de săvârșirea faptelor investigate, a fost condusă de polițiști la sediul Poliției Orașului Chitila, pentru continuarea cercetărilor.
În urma probatoriului administrat polițiștii din Chitila au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore față de femeia respectivă, iar în cursul zilei de astăzi Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus măsura controlului judiciar.