Ne adâncim din ce în ce mai mult într-o malștină a minciunilor, un smârc rău mirositor, care emană un iz de bășini puturoase.
Suntem bombardați din toate părțile cu ”atâta bunăstare” încât nu mai putem să o ducem; o să ajungem să ne târâm ca râmele de atâta bunăstare.
Iese ministrul Agriculturii și spune cu gurița lui, aia a unuia care se presupune că știe cel mai bine cu ce legumă se mănâncă agricultura, că s-au scumpit în mod nejustificat alimentele dar că ministerul nu este de vină și, mai mult chiar, că nu are ce face…
Ministrul lor zice asta iar lătrăii sar cu gura că nu este așa, că ne crește mereu, că consumul e ăla mai important și că dacă consumăm, cum să nu ne fie bine!
Șmecherul șmecherilor este încolțit din toate părțile, de la o zi la alta i se aduc tot mai multe acuzații dar și dovezi că este în mare încurcătură; ce fac lătrăii? Ies și ei mai ațâțați, scoțându-ne ochii cu statul paralel care are ce are cu șmecherașul…
O ține unul ca surda pe mormânt că avem energie de plesnim și că, a auzit el, se va ieftini energia în plină iarnă; asta în vreme ce analiști (competenți presupun) spun că pe lângă creșterea de preț față de anul trecut se vor mai adăuga și altele căci iarna grea care se anunță va crea probleme serioase cel puțin în alimentarea cu gaze…
Și acum oful meu! Că de la energie pornește totul, acum în prag de iarnă, cum a pornit în urmă cu ceva ani de la frigul pe care îl îndurau românii în case…
Până n-au mai putut și au zis: Gata! Ajunge!
Dar iată că au zis degeaba…
Azi dimineață s-a oprit curentul pentru câteva secunde… Atât cât să se reseteze toate…
Inclusiv vestitele îmbunătățiri aduse sistemelor de încălzire centralizată, alea cu care se lăudau câțiva domni în urmă cu câteva zile că au luat niște premii pe nu știu unde…
Domnilor, cu respect vă rog, spuneți-mi și mie cum pot beneficia de acele uriașe binefaceri și unde trebuie să caut ca să văd și eu temperatura agentului termic, ăla care e!
Nu știu unde este defecțiunea, nu știu ce s-a întâmplat; știu doar că de azi dimineață caloriferele sunt reci. E drept că nu au înghețat!
Tremur ca un rahat din smârcul de mai sus în plapumă de azi dimineață, nu știu cui să mă adresez, pe cine să întreb deși, sincer, nu mi se pare normal să tot întrebăm în stânga și în dreapta atîta vreme cât cei întrebați iau bani pentru a-și face treaba și nu pentru a răspunde la întrebări.
Astea sunt problemele amărâților, astea i-au scos în stradă atunci… Atunci când nu s-a mai întrebat nimeni dacă au sau nu autorizație să protesteze!
Nici nu a venit bine iarna dar problemele au început… Poate fi un accident sau poate fi un semn…
PS. În toate e un bine!!! De vinerea neagră mi-am luat un televizor cât peretele, nu de alta dar ca să-l acopăr (peretele), izolându-l cumva împotriva frigului care se anunță…
Acum tremur și mă uit, mă uit și tremur… Mărunțind înjurături printre dinți.
Programe am de unde alege, nu mai sunt doar bulgarii!!