Județul Giurgiu, în ciuda tuturor criticilor, atât din partea celor mai tineri intrați de curând în acest fenomen, cât și din partea celor născuți mai demult, are o tradiție veche și cu rezultate notabile în fotbalul românesc.
Petrolul Roata de Jos, club de fotbal fondat în 1973, este unul dintre cluburile care au ținut totdeauna steagul sus și au reprezentat cu cinste mișcarea fotbalistică din zonă.
Aș dori să aduc astăzi în atenția iubitorilor sportului cu balonul rotund o pagină din istoria acestuia.
În cei peste 45 de ani de existență cea mai bună performanță în „Cupa Romaniei” a fost realizată în sezonul 1992 – 1993, când a reușit să elimine pe rând echipe precum Juventus București, Petrolul-Steaua Târgoviște și divizionara B Flacăra Moreni după prelungiri și lovituri de la 11 m.
Portarul Ion Păun, care a făcut junioratul la Dinamo București și înainte de a deveni jucător de baza la Roata, a mai evoluat la echipe cu nume, printre care amintim Cimentul Medgidia, Chimia Rm. Vâlcea unde l-a avut ca antrenor pe celebrul Ion Oblemenco, sau Minaur Zlatna, a reușit performanța de a apăra 4 penalty-uri.
În următoare etapă a întâlnit o altă echipă din Divizia B, Metrom Brașov, în fața căreia a pierdut la mare luptă în fața unor tribune arhipline, cum erau de obicei pe vremurile acelea, cu 2 – 0, golurile fiind marcate de un tânar fotbalist care avea atunci 19 ani, nimeni altul decât viitorul international Ionel Ganea.
Dacă ar fi reușit calificarea ar fi ajuns în “șaisprezecimi” unde ar fi întalnit echipa din Liga I, Oțelul Galați.
Lotul antrenat de fosta glorie stelistă Costică Zamfir și Didin Anghelin, avea în componență în afara portarului ce a reușit performanța lui Dukadam, pastrând proporțiile, pe Teodor Ionel, Marian Manea, Gh Serban, Nicușor Matei, Ilie Margelatu, Iulian Rusu, Vasile Bunila, Alexandru Burcea, Vali Șerban, Vasile Zaman, Laurențiu Gheorghe, frații Neacșu, Marian și Costel, Ionel Șerban, Costel Baboi, Marian Trinca,Traian Văcaru, Florin Mortu, Neluțu Șerban, Dumitru Moise, Florin Gheorghe, Ion Ghebaru, Vasile Pantilin, Ionel Ursea, precum și pe regretații Marian Nica și Veronel Ghidănac.
Aceaștia au constituit nucleul de baza pentru echipa care în 1995 va reuși cea mai mare performanță din istoria clubului, promovarea în Divizia B, viitoarea Liga a 2-a din zilele noastre. Dar despre aceasta într-un viitor episod.
Nicolae Munteanu (pseudonim), corespondent Giurgiu OnLine
Comentarii recente