Dom’ primar, sunteți exact ce-și doresc (și ce merită) cei care se țin după domnia voastră

Irigatii în Botosani / Irigatii in Giurgiu
Irigatii în Botosani / Irigatii in Giurgiu

Fotografia de sus redă modul diferit, total diferit, în care a fost rezolvată problema irigațiilor în două localități diferite, una din județul Botoșani, cealaltă din județul Giurgiu.

Doi primari diferiți, trăitori ai acelorași vremuri, două moduri radical diferite de înțelegere a misiunii pe care și-au asumat-o acești oficiali în momentul în care au primit investitura cetățenilor.

După mintea mea primarul giurgiuvean ar trebui dat în judecată de către oamenii de bună-credință din localitatea respectivă pentru faptul că își bate joc de ei, îi duce în eroare, încercând să distragă atenția de la ceea ce ar trebui să facă prin recurgerea la sentimentele, la credința intimă a celor în fruntea cărora se află.

În loc să acționeze așa cum trebuie să o facă un primar într-o țară laică, să lupte cu sistemul, dacă e nevoie, să bată la ușile alor lui, cei din partidul lui, în loc să le ceară s-o mai lase cu vilele, belinele, lacurile și bălțile, bărcile și alte acareturi de același fel și să-și îndrepte atenția spre singurul sector cu adevărat vital, cel care asigură codrul de pâine amărâtului care nu are nimic altceva, primarul nostru ce face?
Procesiuni de invocare a ploii… Am ajuns oamenii ploii…

L-am văzut și pe Daea aducând ploaia dar ”Jos pălăria” pentru acel om, un om care merită tot respectul chiar dacă unii îl acuză că nu prea le are cu vorbitul… Le are cu făcutul! Și poate că ar face și mai multe dacă ”ar fi de capul lui”!! Dar nu e!

Este o situație aproape explozivă, una dintre acelea în care, dacă cetățenii ar pune mâna pe sape pentru a tăia BURUIENILE care le-au invadat pământurile, sugând seva a tot ce viețuiește, acțiunea lor ar fi sancționată, aspru criticată de către cei care sigur vor sări în apărarea BURUIENILOR, susținând că acestea sunt voința Domnului…

Sper să nu fie cumva interpretate vorbele mele! Referirea este strict la buruieni: pir, costrei și altele de același fel care, mai ales pe secetă, devin extrem de dăunătoare…

Primarului cu pricina ce am putea să-i spunem (sigur, dacă ne-am permite) decât: Bine, dom’ primar, sigur veți mai fi ales încă 3-4 mandate; sunteți exact ce-și doresc (și ce merită) cei care se țin după domnia voastră.

PS. Una dintre fotografii este luată de pe Giurgiu pe surse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *