Ardeiul iute şi boiaua dulce – benefice pentru sănătatea trupului şi a minţii

Ardeiul iute si boiaua dulce
Ardeiul iute si boiaua dulce

Puţini ştiu că ardeiul iute este una dintre plantele cu cele mai mari beneficii pentru sănătate, având proprietăţi medicale deosebite atât pentru trup cât şi pentru suflet!

Capsaicina este substanţa care îi dă iuţeala şi principalele proprietăţi tămăduitoare însă ardeiul iute este şi o sursă importantă de vitamina C, mai bogat în această substanţă decât citricele.
Pentru cei care nu suportă iuţeala, o alternativă la sursa de vitamina C este boiaua dulce, la fel de concentrată în vitamina ca şi ardeiul iute proaspăt.

Nu doar capsaicina şi vitamina C fac din ardeiul iute remediul minune; ardeiul conţine o mare cantitate de antioxidanţi, este bogat în vitamina A, dar şi în vitaminele B, C, E, în potasiu, zinc, proteine vegetale, fibre, acid folic.
Boiaua de ardei iute şi dulce accelerează metabolismul, reduce colesterolul, contribuie la prevenirea proceselor degenerative şi a îmbătrânirii.
Cel mai mare beneficiu al ardeiului iute este faptul că asigură o bună funcţionare a inimii şi contribuie la permeabilitatea vaselor de sânge, reglează tensiunea arterială, întăreşte inima, arterele şi intensifică circulaţia periferică deficitară.

Cu boia de ardei iute puteţi accelera procesul de slăbire, stimulaţi lupta cu agenţii patogeni şi vă întăriţi imunitatea.

Trebuie subliniat faptul că folosirea ardeiului iute trebuie făcută cu precauţie, multe persoane având o sensibilitate sporită la acţiunea acestuia.

Sintetizând, ardeiul iute şi boiaua dulce, separat dar mai ales împreună ameliorează inflamaţiile, ameliorează durerea, îmbunătăţesc circulaţia vasculară, îmbunătăţesc digestia, întăresc imunitatea, previn cancerul de prostată, ajută în procesul de slăbire, previn ulcerul de stomac, previn diabetul de tip 2, scad tensiunea arterială. Toate aceste informaţii trebuie privite însă cu rezervă, întotdeauna sfatul unui medic fiind cel mai pertinent.

Asupra psihihicului acţiunea ardeiului nu a fost prea bine dovedită însă se presupune că ar acţiona ca un afrodisiac, inducând o stare de bine, producând probabil o relaxare a căilor de transmitere a influxului nervos, pe de o parte iar pe de altă parte se presupune că are un efect placebo, iuţeala fiind asociată cu acţiunea.

Ca fapt divers, cel mai iute ardei este soiul Carolina Reaper, cu 2,2 milioane unităţi de iuţeală. Pentru comparaţie, Soiul Cayene cultivat preponderent la noi rar ajunge la 50.000 unităţi de iuţeală. Carolina este aşadar cam de 50 de ori mai iute decât ardeiul nostru! (ardeiul cultivat la noi).

PS. Bunicul meu mânca ardei iute cu orice mâncare; atât de mult îi plăcea iuţeala încât mânca de multe ori pâine goală cu ardei iute. A depăşit lejer suta… E drept că nici zaibărul nu i-a lipsit vreodată de la nicio masă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *