Vorbesc întruna, ca idiotul, despre echitatea socială a socialismului și am idioata iluzie că social-democrația românească este un fel de socialism; incorigibil idiot!
Vorbesc unii despre egalitatea în fața Legii! Hai nu zău?! Nici Dumnezeu, în măreția și mărinimia lui, nu ne-a făcut egali… Atunci cum să ne vrea egali puternicii zilei, oricare ar fi aceștia…
Ia uitați-vă în jur și vedeți cât de egali sunteți voi, muritorii de rând, cei care aveți o slujbă zilnică, cinstită, cu ”măririle lor”, cei pe care voi, nu alții, îi susțineți, îi împingeți pe piedestalurile de pe care, odată și odată, tot se vor urina în capul vostru…
Al nostru, desigur, că și eu tot dintre voi, amărâții, sunt…
Toată furia din această postare, frustrarea dacă vă place vouă, măreților, și cățeilor voștri, a pornit de la poza din titlu…
Bine, sunt multe alte lucruri, mai importante decât o poză, care alimentează furia mea…
Dar poza asta e sugestivă, cu informația asociată, aceea că
”…în România 100.000 de pensionari de lux iau echivalentul a 4 000 000 de pensii ale sărăntocilor, ale fraierilor, ale celor care îi țin în spate pe luxoși căci poate mulți știți că acei bani ai luxoșilor vin tocmai din contribuția sărăntocilor…”
Asta este ECHITATEA socială a social-democrației?
M-a întrebat un prieten că dacă sunt așa de nemulțumit de social-democrați de ce nu simpatizez cu liberalii, spre exemplu…
Simplu! Pentru că eu cred în valorile socialismului, ale socialismului ca societate în care ECHITATEA să fie valoarea fundamentală, ca societate în care pensiile, de exemplu să aibă un singur criteriu de calculare (atribuire) și anume contributivitatea, o societate în care valoarea nou creată să fie repartizată preponderent, 60-70%, celui care o produce și nu patronului, pentru că acesta are, vezi doamne, capital și îl investește…
Mi-a plăcut mult un comentariu al unui șofer, om ca mine, ca tine și ca multe alte milioane de români amărâți din țara asta, comentariu care zicea că: ”…patronii au văzut că zicerea ”idioată” cu ”… ce, bă, 100 ca tine așteaptă în fața porții, dacă nu-ți convine, pleacă” i-a lăsat cu 100 de camioane nefolosite în curtea firmei”.
Cam ăsta este capitalismul românesc și asta este ECHITATEA social-democrației balcano-danubiano-pontice…
PS. Mă întreabă cineva: ”Măi frate, dar care este rostul pensiilor ăstora speciale?” Nu zău, ai vrea să-ți răspund eu… Tot ce aș putea face ar fi să-ți dau un exemplu, dacă ți-aș da: acela al unui avocat al poporului care pleacă în concediu atunci când este nevoie mai mare de el. Dar exemplul acesta nu este de la noi, l-am găsit pe net, cică așa ar fi într-o țară din lumea a treia…