Mă întreb, retoric, de unde atâta încrâncenare, de unde şi de ce atâta răutate, jigniri şi lături aruncate în stânga şi în dreapta şi în oricine…
Oameni care se cunosc, unii chiar (cu făţărnicie, iată) îşi zic prieteni, care se chinuie să schiţeze un rânjet de complezenţă atunci când se întâlnesc la vreo conferinţă de presă a celor pe care îi doare drept în cur (cuvânt total neacademic, nu-i aşa?) de ei, se înjunghie (verbal, desigur, dar nu ştiu de ce cred că ar face-o şi fizic) pe la spate… Asta dacă nu fac altceva din aceeaşi poziţie.
De ceva zile aproape că nu am mai scris nimic pe blogul meu… Nu sunt în stare să ţin pasul cu perioada… Nu am cuvintele potrivite… O lehamite fără margini m-a cuprins (scârbă, jenă?) de ce se întâmplă în media on-line (că aici se duce lupta), presă scrisă (aproape) neexistând în Giurgiu.
Mă plimb însă prin parc; nu în PJB, că e departe dar regret asta căci presupun că acolo, la Centru, e lumea bună şi educată, lume căreia îi sunt străine cuvintele neacademice şi care probabil tratează toate problemele filosofic…
Eu pe aici, mai la margine, în Parcul Colorat; mai dau o tură pe la piaţa de pe Tineretului şi revin la discuţiile aprinse purtate de pensionari ca şi mine, de gospodine, de mămici (tinere) şi bunici (iubitoare) care încep să îşi scoată copiii şi nepoţii la soarele vremelnic.
Şi ce aud? Nimic din ce umple Net-ul, mai ales Facebook-ul! Toţi discută despre grijile zilnice, despre diverse feluri de mâncare, ceva fotbal (deşi subiectul a sărăcit după plecarea lui Budescu!), despre cum bate vântul şi de unde vin „vânturile” turbate, despre multe altele de acelaşi fel…
Eu, ca unul căruia reţelele sociale îi sunt ca o a doua natură, tot aştept o scânteie… o ocazie să mă bag în vorbă şi să pomenesc şi eu de amplele discuţii de pe reţea, să-mi etalez cunoştinţele, flerul şi talentele de prezicător (în ale politicii)… Dar nimic! Nimeni nu pomeneşte nimic despre „lucrurile interesante”!
După ce mă satur de ascultat mă întorc acasă şi bâşti, pe reţea, pentru a-mi încărca bateriile (deşi sunt conştient că degeaba, neavând la ce să folosesc energia lor) pentru următoarea ieşire în parc…
O mână de oameni, aceiaşi, câţiva, deşi se străduiesc din răsputeri să pară mulţi multiplicându-şi identităţile cu conturi false, o ţin într-o bălăcăreală continuă… Cuvântul de ordine: „…ba pe-a mă-ti”
Unii dintre ei au talent, oameni cu stil scriitoricesc demn de toată atenţia; acesta se pierde însă sau trece neobservat. Condeiul nu ţine pasul cu talentul (luându-i-o înainte, prin bălării) sau, altfel spus, tot neacademic, una gândesc şi alta fumează.
Sunt câteva bloguri, ale unor giurgiuveni, care te ung pe suflet atunci cănd le citeşti… Păcat că nu le citeşte nici dracu’… Cititorii de pe reţea au alte preferinţe, frazele lungi fiind obositoare şi greu de desluşit.
Aştept cu răbdare să treacă alegerile… Nu îmi fac iluzii… Oricine le va câştiga, pentru noi, aştia mulţi şi amărâţi tot la fel va fi… Iar ei, câştigători şi perdanţi la un loc, tot în aceeaşi barcă vor rămâne, dincolo de gard, pupându-se lung şi dulce pe obraji şi portofelele doldora…
Şi aştept să-i văd pe cei care azi se jignesc în numele unor crezuri care nu le aparţin (cred!) ce vor face? Îşi vor aduce aminte de vechi prietenii? Prietenii tot de partea asta a gardului vor rămâne, ca şi ei şi ca toţi ăştia ca noi care ne uităm printre scânduri şi scrâşnim din dinţi (ca să nu ni se audă chiorăitul maţelor)…
Aşa ne trebuie!
