Am asistat zilele acestea la mai multe acțiuni umanitare, la daruri făcute de către organizațiile politice (în cele mai multe cazuri) oamenilor nevoiași.
Gestul este de apreciat, îl apreciez și eu, căci cel sărman, amărât, cel care în cele mai multe zile ale anului are pe masă doar un cartof fiert, se bucură pentru cea mai mică atenție.
Apreciez gesturile unora considerându-le acum drept acțiuni de suflet doar pentru că suntem în preajma celei mai mari sărbători a Creștinătății…
Altfel mă întreb dacă aceste gesturi de milă, de pomană (nu-i așa că sună rău?) ale unora trebuie să fie atât de mediatizate, cu poze în care să se vadă și de pe Lună partidul care le stă în spate ”milostivilor”, astfel încât să înțeleagă bine tot amărâtul de la cine vine bunăstarea…
Bunăstare, DA! Traiul acela decent despre care ni se tot vorbește… Este oare o dovadă de decență să te duci cu alaiul la poarta amărâților și să te fotografiezi cu copiii aceia sărmani?
Sigur că în ochii copilașilor se vede bucuria și recunoștința… Ai copilașilor!
În sufletul părinților cine știe ce o fi… Oare tot recunoștință pentru situația mizeră în care se află o fi? Asta în cazul copiilor cu părinți.
Nu aș fi un bun creștin dacă nu aș aprecia gesturile celor care au dăruit, din prea-plinul lor, celor care nu au nimic…
Voi considera însă că cel mai mare câștig al unor astfel de acțiuni făcute de 2-3 ori pe an este acela că cei aflați la putere, cei îndestulați, văd măcar și de 2-3 ori pe an că în țara asta sunt și români care nu au nimic pe masă în afară de un cartof fiert…
PS. Din păcate nu știu cui aparține fotografia, pentru a-i menționa autorul; este luată de pe net. Chipurile sunt blurate de mine.
