”Am crescut câte puțin dar am crescut, am mers mai încet dar nu am stat, am realizat tot ce mi-am propus, de ieri până azi am mai urcat o treaptă dar tot mi se pare prea puțin . Mărturisesc că nu sunt mulțumit și-mi doresc mult mai mult!”
Cătălin Paul Leșeanu este unul dintre giurgiuvenii legați de fotbal, unul dintre cei cu rezultate bune, chiar foarte bune obținute în activitatea fotbalistică dar, în aceeași măsură, inexplicabil, unul care nu-și are locul în fotbalul giurgiuvean actual.
Am stat de vorbă cu Cătălin zilele acestea, după ce am postat un articol cu juniorii de la Remuș, un articol în care făceam referire la câțiva tineri talentați, între aceștia fiind și Gabriel Furnigă, un portar de viitor, după spusele multora; după ce am publicat acele rânduri mi-am adus aminte că în urmă cu ceva timp, într-o scurtă discuție, Cătălin Leșeanu îmi spusese: ”…eu i-am descoperit pe unii dintre acești tineri și i-am promovat atunci când nimeni nu le acorda vreo șansă; chiar au fost ironici câțiva…”
L-am căutat pe Cătălin Paul Leșeanu și l-am rugat să-mi spună câte ceva despre el și activitatea sa. Titlul este ușor de înțeles de ce a fost inspirat.
Iată ce mi-a spus Cătălin Paul Leșeanu:
”M-am născut în municipiul Giurgiu dar primii 40 de ani i-am petrecut în alte orașe (București, Pitești, Călimănești – Cozia, Sibiu ). Doar clasele I-VIII le-am făcut în Giurgiu.
În tot acest timp am venit în Giurgiu doar să-mi vizitez rudele și prietenii.
Dar am revenit în Giurgiu. În anul 2014 am simțit că-mi doresc să particip cu o grupă de copii în campionatul județean organizat pentru copii.
Deoarece majoritatea cluburilor și asociațiilor sportive care erau implicate la acea vreme recrutase deja copiii considerați talentați, aria de selecție pe care eu o aveam la dispoziție era prea mică, aproape inexistentă. Cu alte cuvinte eram nevoit să-mi fac echipă din copii care în mare parte nu erau acceptați la celelalte echipe de vârsta lor.
Dorința de a fabrica fotbal m-a motivat și am plecat la drum cu ceea ce aveam dar și conștient că selecția fiind factorul cel mai greu de ghicit m-aș putea bucura de un avantaj.
Diferențele și posibilitățile dintre mine și celelalte cluburi din oraș erau multe și mari. Ei beneficiau de sute de copii iar eu aveam maxim 15 copii; alte cluburi beneficiau de condiții din partea Primăriei dar noi nu aveam nici teren și ne antrenam pe unde apucam și multe altele…
După câțiva ani de fotbal în condiții deosebit de grele, Dunărea Giurgiu mi-au luat 50% din jucători pentru că erau buni. Nu au știut să-i folosească dar în special să-i păstreze și au plecat la alte echipe.
Din generația aceea avem jucători care azi bat Dunărea la ea acasă.
Manolache Robert, Dumitrache Ștefănuț, Pascu Alex, Filip Mihai, Furnigă Gabriel fac parte din acea generație și au învins cu Energia Remuș în curtea Dunării Giurgiu, scor 4-0 pentru Remuș.
Cu aceeași generație am jucat într-un campionat pentru Arsenal Malu dar conducerea clubului Arsenal Malu a plătit pentru noi baremele la arbitri doar pentru jumătate de campionat. În returul campionatului ne uitam cum alții jucau dar la final am reușit să ne clasăm la jumătatea clasamentului doar cu rezultatele obținute în turul de campionat.
Pe Gabriel Furnigă l-am avut în echipa mea de la începutul începutului și m-am ocupat de el chiar și în condițiile în care alți specialiști mă făceau nebun (nu că nu aș fi!) și nu-mi acordau nici cea mai mică șansă. După trei ani l-au furat și jucând cu el pe fals mințeau în fața mai marilor FRF că este jucătorul lor. Apoi l-a luat Dunărea cu acte în regulă și l-au dus la Dinamo București… Cei care la început mă credeau nebun pentru că am avut încredere în acei copii, mai ales în Gabriel…
Doar eu cunoscut secretele acestui copil și le-am spus mai multe dar din nou nu m-au crezut. Le-am spus că are o problemă cu adaptabilitatea și nu va sta la Dinamo.
Și iată că Gabriel Furnigă joacă la Energia Remuș, acolo unde a găsit condiții propice dezvoltării lui, negăsindu-și locul nici la Dunărea, nici la Dinamo.
Mai vreau să spun un lucru pe care eu îl consider foarte important, un lucru despre care eu cred că subminează însăși valoarea fotbalului.
Nu am fost niciodată de acord cu taxa lunară în fotbalul juvenil.
Ce dragoste și pasiune mai dezvoltă un copil pentru fotbal când îi ceri 100 lei / lună?
Cum faci selecția dacă copilul este talentat dar nu are lunar 100 lei?
Dacă nu are talent și totuși îți dă bani?!
Pe ce criterii alcătuim o echipă dat fiind că suntem condiționați de banii pe care copiii /părinții îi cotizează?
Dar chitanțele pentru acești bani ajung la părinții plătitori?
Ei, domnilor antrenori, cei care aveți școli private de fotbal, cum ați răspunde la astfel de întrebări?
Revin la activitatea mea. O perioadă de timp am fost angajat cu carte de munca la clubul Astra Giurgiu, devenind astfel primul antrenor din istoria municipiului Giurgiu angajat de clubul Astra.
În prezent mă aflu sub contract pe un an cu A.C.S RECOLTA GHEORGHE DOJA seniori, liga 3-a, seria 2-a.”
”Le sunt recunoscător tuturor celor care m-au refuzat în viață. Datorită lor am reușit pe cont propriu.”
Multe altele am vorbit cu Cătălin dar ajunge acum; voi relata cu altă ocazie din cele discutate.
