ANM a emis o avertizare meteo de cod portocaliu pentru data de 06.01.2017, între orele 02:00-18:00, pentru viscol puternic, cu vânt de 70-85 km/h la rafală și vizibilitate sub 50 m.
Este foarte bine că factorii responsabili își fac datoria… Unii chiar în exces (de zel)… Am văzut pe toate canalele media multe ședințe în care toți vorbeau despre ce s-a stabilit, despre ce măsuri s-au luat, despre cât de pregătiți sunt oficialii să intervină, despre sutele de utilaje și miile de angajați care vor lucra și ziua și noaptea…
Până la această oră nu a fost cine știe ce mare urgie și ar fi bine să nici nu fie… deși primele semne au apărut deja (când scriu este ora 18.30).
Indiferent de câtă zăpadă va cădea fac pariu cu oricine că tot ”ne-a luat pe nepregătite iarna” vom auzi din gurile oficialilor…
În urmă cu 63 de ani, în iarna lui 1954 chiar a fost o mare urgie! A fost o iarnă cum n-a mai fost alta în ultima sută de ani…
Viteza vântului a depășit în mai multe zone 120 km/h.
Grosimea stratului de zăpadă a ajuns la 2-3 metri, chiar 5 metri în unele locuri.
36 de ore a viscolit continuu. Pe 3 februarie cantitatea de precipitații căzută sub formă de zăpadă a fost de 116 l/mp în 24 de ore.
În 1954 urgia cea mai mare a început pe 1 februarie, atunci când vântul a atins viteza maximă (aproape 130 km/h). De nins a nins atât încât să acopere totul și să nu se mai vadă nici drumuri, nici case…
Pe 1 februarie, în acea iarnă a lui 1954, m-am născut eu…
Într-un dispensar care nu era la mai mult de 100 de metri de Primărie (cei care au trecut prin Stănești știu cam pe unde sunt cele două instituții).
Atât de mare era zăpada încât familia mea, mare pe atunci, ca la țară, a trebuit să sape adevărate tuneluri între casă, dispensar și Primărie pentru a ajunge să înregistreze copilul (pe mine adică) în catastiful lumii.
Iar acum eu scriu aceste rânduri!! În căldura căminului, așezat comod în fotoliu și privind oarecum amuzat dar cu înțelegerea dată de vârstă la cei care se vaită ca din gură de șarpe că vine urgia-urgiilor…
Cum de nu ne-o fi luat urgia-urgiilor pe ăștia ca noi?
Cum de nu ne-o fi luat urgia-urgiilor pe ăștia ca noi, care am prins și ceva din vremurile în care iarna era iarnă iar nămeții cu adevărat cât casa la propriu și nu doar la figurat, ca amenințări de speriat copiii și prilej de arătare a unor potențiali mușchi, fleșcăiți în realitate, ai autorităților care mai mult ca sigur că tot surprinse vor fi atunci când în ianuarie va veni iarna…
A fost multă zăpadă, vânt, viscol și ger în iarna lui ’54 însă nu a fost nici atunci cea mai mare urgie…
În iarna anului 1942, acum 75 de ani, România a cunoscut cele mai scăzute temperaturi din secolul trecut, minus 38,5 grade Celsius.
Atunci a fost cu adevărat o mare urgie!
În acea iarnă, pe acel ger cumplit, soldații români se aflau în tranșeele din Rusia… Oare cum or fi fost mâinile ostașilor încleștate pe fierul armelor, la minus 38 de grade? Poate o ști să răspundă idiotul care vedea un prilej de bucurie în declanșarea unui război…
E ușor să scrii despre ”urgii” din căldura căminului, așezat comod în fotoliu…
PS. Fotografia nu-mi aparține; se zice că ceva asemănător cu ce se vede în fotografie a fost în ’54. În medalion este zona aflată mâine sub cod portocaliu.
