Elevii din clasele terminale își reiau activitatea școlară pentru pregătirea examenelor naționale în data de 3 iunie; școlile din Chiajna sunt pregătite să-și reia cursurile pentru elevii claselor a 8-a și a 12-a, în vederea pregătirii examenului de capacitate și bacalaureat.
Autoritățile din Chiajna precizează că unitățile de învățământ respectă toate standardele de igienă și de siguranță impuse de situația actuală. Au fost distribuite școlilor măști de protecție și viziere, au fost montate dispensere cu soluție igienică pe bază de alcool, s-au dezinfectat toate spațiile.
”Mai mult decât atât, am prevăzut pentru elevii noștri trasee de intrare și de ieșire din unitățile de învățământ, astfel încât distanța fizică între persoane să fie respectată. De asemenea și corpul profesoral va respecta toate normele de distanțare în cadrul măsurilor pe care le-am dispus în spațiile comune, birouri ori cancelarii”, se mai spune în comunicatul de presă al Primăriei Chiajna
Sălile de curs în care vor avea acces elevii au fost configurate astfel încât în timpul orelor și examenelor să se păstreze distanța socială între elevi și dascăli.