Campania, deși nu suntem în campanie, merge, își vede de drumul ei adică; Chiajna, cea care ne doare pe noi, amărăștenii (nu pe toți, pe unii dintre noi, pe cei mai mulți) se pare că nu prea merge dacă ar fi să ne luăm după ce vedem (cu ochiul liber, fără telescop).
Azi dimineață, luni, 20 iulie, că tot e mare sărbătoare și m-a menajat soția, nepunându-mă la ceva muncă prin casă, am dat un tur prin frumoasa noastră comună, prin zona din imediata vecinătate a locuinței… Pentru a lua pulsul străzii, al comunei dar și al campaniei…
Strada, comuna mi-au lăsat impresia că ar trebui resuscitate!
Rezervelor este un șanț de la un capăt la altul, astupat, ce-i drept dar din care sare puzderie de pietricele la trecerea fiecărei mașini și pe care zornăie capacele de canalizare de te bagă în sperieți, tot când trece câte o mașină… Și trec des… Chiar aș fi curios să aflu ce simt sau cum se simt, cum stau cu nervii locuitorii din blocurile de lângă șosea… Și mai ales cum reacționează în momentele fierbinți, culminante, când… înțelegeți voi… și aud ZDRANG! Păi nu le moare? Interesul zic!
Școala, cea de pe Amforei, crește văzând cu ochii… minții! Căci altfel arată tot cam cum arăta și în urmă cu o lună… Încep să cred că avea dreptate cel care (candidat) zicea că până în 2022 nu este vreo speranță ca acea școală să fie terminată… Și nici grădinița… Aceea, da, aceea cu program prelungit, aceea la care ați putea să vă duceți copiii fără să plătiți circa 1500 de lei taxă… Bine, dacă aveți banii, nu-i vreo problemă și este firesc să nu vă intereseze stadiul lucrărilor…
Dar este un bun subiect de campanie!
Campanie care merge, spre deosebire de mersul lucrărilor pe spațiile publice… Căci lucrările private merg, merg foarte bine… Are rost să ne întrebăm cum de acolo se poate și la școală nu? Nu are căci nu are cine să ne răspundă…
Imaginile alăturate sunt pentru comparație, la o lună distanță…
Ziceam despre campanie că merge…
Merge așa cum sunt interesați cei implicați să meargă!
În fața sediului USR era mare agitație… O mulțime de oameni erau adunați acolo (7-8-10) care roiau ca furnicile… Lucrau la strada Soarelui, săpau tranșee, turnau ceva, se învârteau pe lângă mlaștina creată de cei câțiva stropi de ploaie căzuți aseară. Se lucra de zor, era activitate intensă!
Sediul USR era închis!! Ei sunt cu campania pe rețele… Acolo îi găsiți!
La sediul PNL chiar era activitate, mai mulți activiști se aflau deja acolo… Păcat că prea mult stau în acel sediu… Aș fi putut să intru, să-i salut măcar dar prefer să-mi manifest respectul la întâlnirile cu aceștia pe stradă… Îi caut!
La sediul PMP încă nu era cineva dar nici nu am pretenții foarte mari de la aceia întrucât din cei 3-4 membri câți are filiala Chiajna e greu să se găsească vreunul care să-și ia liber de la serviciu pentru a ține deschis sediul de campanie.
Acestea au fost cele trei sedii de campanie întâlnite azi în drumul meu… Repet, cea mai intensă activitate era la sediul USR! În fața acestuia! Constructorii lucrau la amenajarea străzii Soarelui.
Ziceam în titlu: campania merge, Chiajna nu prea!