”Viitorul primar” nu mai propune doar un contract cu giurgiuvenii, așa cum a făcut cel actual, ci vrea ca giurgiuvenii să fie părtași, participanți activi la elaborarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Giurgiu.
Este vorba despre un document ”extrem de important pentru viitorul comunității”, un document care vizează o perioadă lungă de timp, 2020-2027.
Exact alte 2 (două) mandate, dacă observați…
Lucrurile evoluează, ziceam… Probabil că peste alte două mandate (din 2028 înainte) giurgiuvenilor li se va cere să-și rezolve singuri solicitările, dorințele pe care le au vizavi de Primărie, să și-o facă cu mâna lor, adică.
PS. Să nu creadă cineva că nu apreciez faptul că sunt consultați cetățenii…
Apreciez însă și faptul că politicienii inteligenți știu să găsească căile de a-și asigura voturile…
Spunea cineva, nu îmi mai aduc aminte cine și nici nu mai rețin întocmai că ”…atâta vreme cât sunt eu primar, facem cum cred eu; atunci când va fi el primar va face cum crede el…”.