Un bărbat de 57 de ani a furat un salam și un cașcaval dintr-un magazin; prejudiciul se ridică la exorbitanta sumă de 29,08 lei.
Cu o zi înainte o tânără de 19 ani (aproape copilă) a furat conserve (o fi fost chiar lapte praf?) și dulciuri din același magazin, pe care le-a ascuns în căruțul copilului de 4 luni; prejudiciul, ceva mai mare, se ridică la 63,35 lei.
Observați cu câtă acuratețe este calculată valoarea bunurilor furate (nici nu contează la ce preț s-a făcut calculul).
Publicarea acestor informații într-un articol anterior dar mai ales un comentariu adăugat la final a stârnit ceva controverse și alte comentarii…
Bine le-a făcut că i-a arestat (nu i-a arestat!), să-i bage la pușcărie, de ce să fure, putori, să se ducă la muncă… au fost comentariile la adresa hoților.
Iar mie mi-au reproșat câțiva că sunt de acord cu furtul, luându-le apărarea celor care au furat.
Nu sunt de acord cu furtul și niciodată nu voi lua apărarea hoților… DAR!
Într-o țară europeană, așa cum ne place și nouă să zicem că suntem, un cetățean a fost prins că a furat un salam de câțiva euro; inițial a fost condamnat pentru fapta sa.
La puțin timp însă Curtea de Casație din țara respectivă a decis că ”Furtul unor cantități mici de mâncare, de către oameni înfometați, nu reprezintă infracțiune”.
Curtea de Casație a anulat sentința dată inițial pentru furt, explicând că cetățeanul a fost silit să apeleze la furt din cauza “nevoii imediate și esențiale de a se alimenta”.
“Condiția inculpatului și circumstanțele în care a avut loc sustragerea mărfurilor dovedește că el a intrat în posesia acestei mici cantități de mâncare aflându-se în fața unei necesități imediate și esențiale, acționând, prin urmare, într-o stare de necesitate”.
Hai să traducem un pic: pentru furtul unei bucăți de salam de 20 de lei nu a fost găsit vinovat amărâtul care nu mai putea de foame, împins fiind la gestul reprobabil (până la urmă) de o cruntă nevoie fiziologica, de care depinde însăși existența sa ca ființă biologică (nu mai zic socială!) ci însuși Statul care nu este în stare să asigure acel minim nivel de trai (decent!) pentru toți membrii societății, o obligație fundamentală, stabilită prin Constituție.
Vă veți întreba de unde referirea la manipulare… Păi cum să nu-mi vină în minte atunci când persoane importante, cu funcții de decizie, iau de la gura unor amărâți (mulți copii între ei) ultima farfurie cu mâncare, sub pretextul că ĂIA sunt niște puturoși și nu au chef de muncă…
Și-mi pun o întrebare (deh, eu sunt socialist în convingeri, mai milos, ca să nu zic altruist că e un cuvânt mai greu de priceput):
Oare s-a întrebat vreun distins consilier cam câte porții de mâncare s-ar asigura lunar la cantina săracilor cu suma strânsă din indemnizațiile primite?
1.300×21=27.300:360=75. Adică 75 de amărâți ar putea primi lunar un minim ajutor alimentar din acei bani, ajutor de care poate că ar beneficia și ”HOȚUL” care a furat un salam de 20 de lei.
Nu aș fi făcut acest calcul dacă între cei care primesc respectiva indemnizație s-ar fi aflat vreun amărât… Dar nu se află… Și mai mult de atât, atunci când umblau după noi prin oraș ca să ne convingă să-i votăm aveam noi o bănuială că nu o fac doar așa, de focul nostru, însă am zis (încă odată!): Hai, că ne-ați convins…
Este revoltător, strigător la Cer, cum de ne sar în ochi furturi de câțiva lei, cum de îi înfierăm și-i catalogăm pe amărâții care fură un salam pentru că mor de foame ca pe niște scursuri care își merită soarta, pe de o parte iar pe de altă parte aproape că nici nu îi mai băgăm în seamă pe cei care fură sute de milioane și scapă nepedepsiți (sau cu o pedeapsă minimă)
Și este la fel de revoltător cum de nu ne întrebăm unde sunt bunurile pe care nu le au amărâții care fură un salam de 20 de lei ca să supraviețuiască, în vreme ce alții ne trimit bezele de pe diverse coaste, mâncând icre albastre, bând șampanie MUIET și lăudându-se cu înavuțirea lor (care dacă ar fi obținută doar prin muncă cinstită nu mi-ar atrage atenția).
Să auzim de bine!
