Scriu de multă vreme despre ”fotbalul de plăcere”, prin această sintagmă vrând să evidențiez acel fotbal practicat de oameni obișnuiți, ca mine, ca tine, cititorule, ca toți cei care după o săptămână de trudă ne întâlnim la o miuță pe teren, nemaifiind la vremea întâlnirilor din curtea școlii.
Nu cred că poate cineva să mă convingă de faptul că fotbalul din ligile 4-5 este pentru spectatori! Nu, eu cred că este pentru plăcerea celor care îl practică… Da, repet și subliniez, pentru PLĂCEREA celor din teren. Sau așa îmi imaginez eu că ar fi…
Nu este un fotbal-spectacol, jucat pe bani mulți, cu multă tehnicitate și spectaculozitate astfel încât spectatorii, aceia care sunt, să rămână extaziați.
Orgoliile îi aduc la stadion/teren pe puținii spectatori din ligile inferioare (acum, fie vorba între noi, nici în ligile superioare de pe la noi nu prea sunt mulți spectatori la stadion, de multe ori).
Trist este că și ceea ce se întâmplă în teren este, de multe ori, animat tot de orgolii, plăcerea fiind ceva aproape abstract!
Orgoliile jucătorilor, lucru firesc, aș fi putut să le zic ambiții dar subliniez ceva în acest context, și, MAI ALES orgoliile celor care într-un fel sau altul investesc bruma de bani în fotbalul de la nivelul ligilor inferioare.
Nici acest lucru nu este de condamnat sau, altfel spus, de neînțeles dacă…
Dacă nu ar fi fost scăpat din vedere factorul SPECTATOR! Însă a fost! Orgoliile au întunecat vederea celor răspunzători, a celor care ”au dat banu’” și care vor neapărat victoria (”să-i batem pe ăia”, în argou, ”să le arătăm cine suntem noi”).
Scăpând din vedere un factor aproape de neluat în seamă, imprevizibil, spectatorii adică și nu atât pe ei ca persoane cât educarea acestora în spiritul respectului sportiv se ajunge la întâmplări absolut regretabile așa cum s-a întâmplat la Adunații Copăceni în etapa a 10-a.
Din cele spuse de unul dintre cei care au fost la această partidă reiese că: ”…în minutul 32 al meciului, la un duel în careu jucătorul cu numărul 22 de la gazde (Victoria Adunații Copăceni, n.red.) a căzut în careu, la o fază de joc și supărat l-a luat la înjurături pe jucătorul nostru cu nr 6.
Portarul nostru (Voința Daia, n.red.) s-a apropiat de locul cu pricina și i-a reproșat jucătorului gazdelor că nu-și au rost jignirile, repetate încă de la începutul meciului…
Și nu mai zic de ironiile celor care ne-au tot strigat că mâncăm numai mazăre, că suntem țărani, că ” ce onoare, să joci cu Barcelona”… aceia uitând probabil că până atunci am jucat aproape de la egal la egal.
În minutul 32 un spectator, mai recalcitrant decât alții, a pătruns în teren și l-a luat la palme, efectiv, pe jucătorul nostru cu nr 6, amenințându-l și pe portar că nu mai pleacă de acolo întreg.
Spiritele s-au calmat doar în momentul în care la teren a ajuns Salvarea și Poliția”.
Sigur că acesta este un punct de vedere, putând fi consemnate și altele.
Ca acesta, de exemplu, care aparține cuiva de la gazde: ”…adevărul este că fundașul vostru (al Voinței Daia, n.red.) a lovit fără minge și că se impunea un 11 metri fără discuție; dacă arbitrul dădea 11 metri nu se ajungea la scandal, scandal de care și voi, oaspeții, sunteți vinovați, la care și voi ați participat… Spectatorul cu pricina, cel care, adevărat, a lovit, a fost scos din teren și jocul ar fi putut continua dar voi nu ați fost de acord”.
Cert este că de pierdut a pierdut fotbalul, în general, echipa din Adunații Copăceni, în special, care se vede umilită efectiv de o întâmplare care nu are nimic în comun cu fotbalul, cu lupta cinstită, o întâmplare care zădărnicește eforturile unei întregi echipe de a dovedi că este ”fără egal”, o echipă care pierde un meci, la masa verde, dar care va fi probabil și penalizată, sub aspectul organizării.
Cu ușoară ironie dar fără vreo intenție de a jigni pe cineva aș zice că de câștigat a avut echipa oaspete însă sunt ferm convins că nu-i place un astfel de câștig și ar fi dorit ca punctele cu care se va alege să fi fost câștigate corect, sportiv, în teren.
Orgolii și lipsă de educație… Cei care investiți, atât cât investiți, în fotbalul căruia mie îmi place să îi zic ”de plăcere”, uitați-vă și către tribune, către spectatori căci iată, un gest al acestora vă poate distruge munca anterioară. Dar uitați-vă și în teren și nu uitați că ”…să fii fairplay costă zero lei…”.
Îmi zicea cineva, sunt convins că în glumă, că ”…dacă nu-i putem opri pe uni din drumul lor, dacă nu-i putem învinge în teren, dacă devin prea incomozi prin exemplul lor, sigur se va ivi un spectator care să ne ajute!…”.
