Titlul este doar un pretext (sigur, obiceiuri, pentru cei care nu ştiu de glumă), conţinutul neavând prea mare legătură cu acesta… Sau poate are?
La colţul străzii pe care stau este un magazinaş cu produse de panificaţie; foarte bune produsele şi mereu cu coadă la uşă (magazinul!).
După numele de pe firmă şi după spusele celor de prin zonă patronul ar fi cetăţean turc. Muncitor, cu respect faţă de clienţi şi produse căutate, cum ziceam…
De aşteptat şi cu obiceiuri turceşti… Numai că unele aparenţe sunt înşelătoare…
De aceea am rămas fără pâine şi a doua zi după Revelion dar, mai ales, a doua zi de Crăciun. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut că turcul nu va profita de „liberul” românilor şi nu va deschide într-o zi (a doua zi) în care ceilalţi comercianţi, firesc, au închis.
Numai că am scăpat din vedere faptul că soţia patronului (turc) este româncă…
De-aia zic: „obicee”!
Cu puţini ani în urmă, tot în aceste vremi, la miezul nopţii erau pline străzile cu tineri şi bătrâni de-o potrivă, plini de bucurie şi cu speranţă în noul an…
Aproape pustii au fost străzile (cel puţin strada pe care stau eu) anul acesta… Câţiva rătăciţi (bătuţi de soartă!) am vzăut, şi aceştia uitându-se oarecum speriaţi să nu-i fi văzut cineva ce fac… Nu făceau nimic deosebit, dacă mai considerăm normal şi firesc să te bucuri împreună cu cei apropiaţi de un moment important în viaţă (cel puţin simbolic).
Despre artificii sau petarde, nimic de zis… că nu au fost. În afară de cele câteva fâsâite, aruncate de un vecin de la ultimul etaj, a fost linişte… Foarte bine dealtfel căci câinele meu e foarte sperios…
Şi apoi „pocnitorile” sunt interzise de lege iar cei în drept veghează… Ce atâtea artificii şi petarde, că pe vremea părinţilor şi mai ales a bunicilor ieşeam afară la miezul nopţii şi băteam în oale şi „crătiţi”, făcănd zgomot ca să gonim vechiul an…
Eram toţi, toată familia (mare pe atunci)… toţi cu bucuria în ochi şi suflete…
Alte „obicee”…
Conform celor spuse de MAI, anul acesta la evenimentele organizate (în aer liber) în noaptea de Revelion au participat circa 400.000 de persoane (în toată ţara).
Ce’dă lumuliţă!…
La Crăciun am rămas cu coşul aproape plin cu covrigi…
Pluguşorul (doar) l-am auzit, căci de la el îmi imaginez că veneau sunetele care păreau a fi pocnituri de bici (probabil la căteva străzi distanţă)…
Steaua – Luceafărul de dimineaţă, acesta văzându-se foarte bine datorită cerului senin…
Iar Sorcova – doar pe stradă am văzut una dar nici măcar tânără nu era!
E bine că avem zeci de canale tv; din atâtea, găsim unul la care să ne uităm… chiar şi în noaptea de Revelion.
Ce jale ar fi fost dacă eram singuri acasă, doar cu TVR-ul… O bătaie de joc mai mare nici nu ar fi existat… Sau poate a fost un fel de protest pentru faptul că se vrea să se renunţe la taxa radio-tv.
O televiziune de stat este absolut necesară, dar faptul că 20 la un loc (chiar dacă sunt printre ei unii dintre cei mai buni meseriaşi) fac tot cam atât căt fac 2-3 prin alte televiziuni parcă nu e în regulă.
Dar dacă bănuţul vine orice ai face, de ce să te strofoci prea tare…
Alte „obicee”… şi tot de pe acilea, de-astea neaoşe, româneşti.
Poate că este doar o impresie de om bătrân dar parcă niciodată nu am văzut atâta tristeţe (şi lipsă de speranţă) în ochii celor cu care te întâlneşti pe stradă ca anul acesta.
Şi chiar dacă dispar vechi tradiţii şi obiceiuri, viaţa merge înainte, cu „obicee” noi…
Totuşi, optimist incorigibil, sunt convins că fiecare, în casa lui, cu cei dragi aproape, în prag de an nou a avut cel puţin un licăr de bucurie şi speranţă în ochi, chiar dacă pe masă a avut doar un cartof fiert… La mulţi ani!
