Cinci noi proiecte în valoare de circa 12 milioane de euro vor fi depuse de municipalitate pentru finanţare din fonduri europene.
În conferinţa de presă de joi, 17 septembrie, primarul municipiului a anunţat că a fost semnat un protocol cu municipalitatea din Ruse pentru depunerea în comun a cinci proiecte în valoare totală de aproximativ 30 milioane de euro, în vederea finanţării din fonduri europene.
Cele cinci proiecte se referă la:
– reabilitarea a două tronsoane de drum în municipiu, Şoseaua Bucureşti, de la Spital până la Remuş şi Şoseaua 1 decembrie 1918 + Prieteniei, 4,7 milioane de euro;
– amenajarea Canalului Sfântul Gheorghe, amenajarea malurilor şi amplasarea unor pontoane pentru posesorii de bărci, 2,8 milioane de euro;
– reabilitarea şi punerea în valoare a Cetăţii Giurgiu, 2 milioane de euro;
– realizarea unui centru comun de intervenţii în caz de inundaţii, 1,3 milioane de euro;
– valorificarea potenţialului cultural în zona Turnului cu Ceas, realizarea unor jocuri de lasere, 1,3 milioane de euro.
Toate sunt proiecte importante şi merită apreciată preocuparea Primăriei pentru atragerea de fonduri europene şi realizarea unor obiective importante pentru municipiu.
Despre valorificarea zonei centrale primarul Nicolae Barbu afirmă că: „…se va reamenaja toată zona aceea, pe partea de construcţii montaj nu vor fi sume foarte mari dar ele vor merge pe parte de IT, vor fi jocuri de lasere care să prezinte diverse scene din diverse perioade din istorie şi aspecte ale vechii „farfurii”… partea bulgară a venit cu această idee în care noi am integrat Turnul cu Ceas şi „farfuria”…”.
Am mai scris despre această intenţie a municipalităţii de valorificare a zonei Turnului şi am apreciat deschiderea la nou şi preocuparea de a oferi giurgiuvenilor lucruri frumoase şi interesante!
Însă eu fiind socialist şi nu social-democrat, întotdeauna mă gândesc în primul rând la aspectul şi impactul social al oricărei investiţii, considerând că este primordială asigurarea unor minime (căci despre decenţă e greu să mai vorbim) condiţii vitale ale amărâţilor care nu le au şi la cum văd cei cu burta goală proiectele făcute de cei cu burta plină…
Înainte de a-mi atrage atenţia „cunoscătorii” precizez că ştiu ce e aia destinaţie şi deturnare de fonduri; nu pot fi însă de acord cu repetarea ostentativă a afirmaţiilor că „nu sunt bani publici ci sunt fonduri europene”.
În concluzie, nu pot să nu raportez cele 1,3 milioane de euro destinate „jocurilor de lasere” la preţul unei locuinţe şi să nu observ că din această sumă s-ar putea realiza circa 70 de apartamente care ar rezolva şi ar stinge definitiv şi extrem de favorabil pentru toată lumea conflictul Istru.
Nu înţeleg cum de un politician care vorbeşte mereu de studiile sociologice nu a aflat că în Giurgiu cea mai mare problemă este cea socială, determinată în primul rând de lipsa locurilor de muncă şi implicit, a banilor, această problemă aducând cel mai mare capital electoral, lucru speculat de alţii…
Staţi, nu săriţi! Ştiu că Primăria nu crează locuri de muncă!
Repet şi subliniez că apreciez preocuparea de atragere a fondurilor europene însă am reţineri în privinţa domeniilor către care se face aceasta…
PS. Sintagma „cai verzi pe pereţi” din titlu vine de la faptul că „specialiştii” Primăriei nu precizează dacă amenajarea de la Turn, jocurile de lasere, are în vedere proiecţii pe fundal (faţada blocului-ecran) sau holograme.