La începutul sezonului 2008-2OO9 nici cel mai pesimist giurgiuvean nu s-ar fi gândit că echipa sa de suflet va dispărea ca identitate peste doar un an.
Startul campionatului a găsit gruparea giurgiuveană fără o serie de titulari obișnuiți cum ar fi Nicola, Bâtfoi sau Alexandru Radu, toți plecați de la club. Cele mai importante noutăți au fost Marcu de la Dinamo II și Ivașcă, dar experiența lui Marin Barbu de a face miracole din nimic promitea un sezon liniștit.
Scandal cu marinarii
Prima etapă a adus un eșec greu de digerat, un sec 0-3 cu Farul, chiar la Giurgiu. Pentru ca tabloul să fie complet, centralul nu a avut nicio reacție la faza celui de-al doilea gol al marinarilor, când pe teren s-au aflat două mingi, una din ele aruncată de antrenorul oaspeților! Golul a fost validat, Șumudică a luat două etape de suspendare și Dunărea a rămas cu -3 la adevăr.
2 septembrie, ziua blestemată
Ziua de 2 septembrie 2009 nu va fi uitată ușor la Giurgiu. La un banal antrenament, a murit tânărul portar de 19 ani, Alexandru Iatan, venit cu o seară înainte la club. Astra îl rechemase pe Popa de la Dunărea și l-a trimis la schimb pe internaționalul de juniori. Însă în timpul primului antrenament, Iatan a decedat după ce a primit o minge în stomac la un penalty executat de Ivașcă.
A urmat restanța cu Dinamo, pierdută la scor, dar și primul meci acasă de după moartea lui Iatan, unde galeria giurgiuveană l-a comemorat pe tânărul portar într-o ceremonie emoționantă, urmată de un impresionant 4-2 în fața mult mai valoroasei echipe a Bacăului.
Recordul lui Matache
Partida cu Breaza, din 10 octombrie, avea să intre în istoria clubului datorită juniorului Antonio Matache. În minutul 68, avea să fie aruncat în teren de Marin Barbu, ocazie cu care Matache a stabilit un nou record de vârstă al clubului. La 16 ani și 118 zile, Matache a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat sub culorile Dunării
Dacă ar fi știut Magiun ce i se pregătea…
Finalul lunii octombrie a tulburat apele la club. Ofertat de Ceahlăul, Marin Barbu a vrut să părăsească echipa, atras de mirajul Ligii I. Au urmat câteva zile de suspans, în care nemțenii anunțau că Barbu a semnat cu ei, iar giurgiuvenii amenințau că nu îi dau drumul. În cele din urmă, „Magiun” a renunțat la plecare, decizie pe care o va regreta enorm, după câteva luni
Satelit pentru Astra, Marin Barbu schimbat
Bomba avea să cadă la începutul lui ianuarie. Astra Ploiești a luat-o pe Dunărea Giurgiu sub aripa ei oblăduitoare, echipa de pe Dunărea devenind un fel de satelit neoficial. Primele schimbări au apărut la nivelul conducerii, renunțându-se la Marin Barbu pentru a fi adus Emil Ursu. Și în lot au apărut o serie de jucători aduși pe filiera Astra, cum ar fi Tigoianu, Hoprich, Trăistaru sau Păduraru. Singurul care a confirmat cât de cât a fost Tigoianu, ceilalți trei fiind niște prezențe pasagere prin Giurgiu.
Scandal cu Dinamo II
Startul returului a adus un meci antologic cu Dinamo II, pierdut spectaculos scor 2-4. Însă mai spectaculoasă a fost lipsa de chef a jucătorilor giurgiuveni. Bonusul a fost scandalul din presă cu acuze de blat din partea caselor de pariuri care au scos meciul din oferta lor, din cauza suspiciunilor de rezultat aranjat. FRF a promis că va face anchetă, dar totul s-a stins încet, dar sigur.
Parcurs inconstant
Dunărenii au avut fluctuații serioase în prestațiile lor în returul de campionat. Dacă pe teren propriu au avut rezultate bune, cu victorii în fața Stelei, Săgeții Stejaru sau a Dunării Galați, în deplasare au fost aproape mereu victime sigure
Coșmarul Petrolului
În urmă cu câteva sezoane, Petrolul rata promovarea în Liga I, din cauza unui eșec la Giurgiu, într-un fabulos 3-4, cu gol primit în minutele de prelungire. Și în sezonul recent încheiat, Dunărea a fost piaza rea pentru ploieșteni. Meciul de la Giurgiu cu Dunărea a contat decisiv în scoaterea Petrolului din cursa pentru promovare cu doar două etape înainte de final. Elevii lui Emil Ursu au făcut un joc perfect, fiind la un pas de un succes mare, mulțumindu-se însă cu un 1-1. Nervii ploieștenilor au cedat doctorul Miu fiind eliminat de pe bancă, la fel ca și Vivi Răchită, care a fost la un pas să sară în tribună pentru a se răfui cu un suporter
Adio Dunărea, salut Astra II
Pauza dintre sezoane a adus și schimbarea de identitate a clubului giurgiuvean. Astfel, în acest sezon gruparea va purta numele de Astra (2) Giurgiu.
REZULTATE DUNĂREA GIURGIU 2009-2010
Dunărea Giurgiu 0 – 3 Farul Constanța
FC Botoșani 0 – 1 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 2 – 2 Cetatea Suceava
Dunărea Giurgiu 4 – 2 FCM Bacău
Dinamo II București 3 – 1 Dunărea Giurgiu
Dunărea Galați 0 – 1 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 1 – 0 Delta Tulcea
CSM Râmnicu Sărat 1 – 0 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 1 – 0 Tricolorul Breaza
Steaua II București 0 – 0 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 1 – 1 Gloria Buzău
Săgeata Năvodari 1 – 0 Dunărea Giurgiu
Concordia Chiajna 2 – 1 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 1 – 1 Victoria Brănești
Petrolul Ploiești 0 – 0 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 4 – 1 FC Snagov
Sportul Studențesc 3 – 0 Dunărea Giurgiu
Farul Constanța 2 – 0 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 2 – 1 FC Botoșani
Cetatea Suceava 0 – 3 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 2 – 4 Dinamo II București
FCM Bacău 3 – 1 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 1 – 0 Dunărea Galați
Delta Tulcea 0 – 0 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 3 – 0 CSM Râmnicu Sărat
Tricolorul Breaza 3 – 1 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 1 – 0 Steaua II București
Gloria Buzău 1 – 0 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 3 – 0 Săgeata Năvodari
Dunărea Giurgiu 1 – 2 Concordia Chiajna
Victoria Brănești 3 – 2 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 1 – 1 Petrolul Ploiești
FC Snagov 0 – 1 Dunărea Giurgiu
Dunărea Giurgiu 3 – 1 Sportul Studențesc