Federația Română de Fotbal număra, în anul 1921, printre membri săi alături de marile orașe ale țării și Giurgiu.
Între cele două războaie mondiale aici au activat chiar două echipe, Triumf și Acvila, prima dintre ele mândrindu-se cu un loc 4 în Divizia C.
A urmat de-a lungul timpului Danubiana – prima echipă care sa înființat în Giurgiu, Flacăra Roșie, Dragaje, Dunărea, Olimpia și ceva mai târziu alte echipe cu alte dimensiuni, Constructorul T.C.I.Az, sau AS Utilaje Grele.
Apropierea de marea performanță și implicit intrarea în clubul select al echipelor ce aveau să furnizeze jucători Diviziei A și chiar echipei naționale s-a produs în anul 1968, vara.
O victorie zdrobitoare, pe teren propriu, în ultima etapă, împotriva echipei Viitorul Fieni (7-1), coroborată cu înfrângerea Progresului Brăila, principala contracandidată la Turnu Măgurele (1-2), face ca Dunărea Giurgiu să intre în Divizia B.
Sub conducerea antrenorilor Gogu Gîrlea și spre final Nicu Nemțescu, cei care au reușit această performanță, componenții unui lot echilibrat și competitiv au fost: Penescu (25), Piticu (2), Ghibănescu (1), Iacob (26), Lungu (26), Cristache (25), Ghiţă (23), Cojocaru (22), State (22), Dumitru Ion (20), Borţea (20), Grădinaru (20), Nania (11), Vasile Mustaţă (11), Trăistaru (10), Anghel (9), Tudor Constantin (9), Ilie Emil (6), Crăciun (6), Constantin Sandu (5), Budurincă (3), Marin Stelian (2), Mănăila (2), Pavel Nicolae (2), Ţigănilă. (În paranteze este numărul de evoluții la echipă în sezonul 67-68)
Dunărea Giurgiu juca, la vremea aceea, un fotbal romantic.
Elementele constante de construcție tactică erau legate de incursiunile pe aripa dreaptă ale fundașului Iacob, cele decisive în atac (la cornere și lovituri libere) ale lui Sandu Cojocaru suplinit în sobrietatea pe linia de fund de Alexandru Ghiță, evoluția plină de fantezie a constructorilor de joc Sandu Constantin (Ghidu), pe flancul drept și Grădinaru, pe banda stângă, forța de penetrare a extremei dreapta Petrișor Lungu (Lule ) și a extremei stânga Crăciun Clepcea, înțelegerea cvasiperfectă a atacanților Vasile Mustață și Liviu Borțea, precum și forța de percuție a vârfului Gore Cristache. Formația beneficia și de intervențiile spectaculoase ale portarului Gică Penescu (Beara) și de sobrietatea celuilalt portar Ion Piticu.
Cele de mai sus sunt doar câteva dintre cele care se pot spune despre uriașa realizare a Dunării Giurgiu de la acea vreme. Mai multe veți putea citi în noua mea carte care sper să apară cât de curând.
Un iubitor al fotbalului, Costel Spânu.
