Partida de fotbal dintre echipele Gloria Comana și Real Colibași disputată (parțial) sâmbătă, 22 septembrie, s-a transformat spre final într-un meci de box.
Gloria Comana și Real Colibași sunt echipe care au foarte puține puncte în clasament (1 și 0, respectiv) în acest moment, echipe sensibil egale ca valoare, echipe în care joacă tineri care, la locurile lor de muncă lucrează chiar în aceeași echipă, mulți dintre ei…
Și totuși, în teren, aceasta nu mai are vreo importanță! În teren fac ravagii orgoliile, ambițiile prostești (îmi asum afirmația), se dă frâu părții animalice din noi și, invariabil, aceste lucruri duc la violență.
Așa s-a întâmplat în meciul de la Comana.
Cei din Comana au deschis scorul în urma unei greșeli a portarului oaspeților. Oaspeții au marcat apoi de două ori, scorul fiind 2-1 până în ultimele 10-15 minute de joc, atunci când au erupt orgoliile.
La o fază de joc controversată, semnalizată de tușier (corect sau nu, greu de lămurit) căpitanul echipei din Colibași a încercat să-i ceară explicații tușierului.
Acela a fost momentul în care fotbalul s-a transformat în box.
Un jucător de la Comana, cel cu numărul 4 (), s-a năpustit asupra căpitanului echipei Real Colibași și i-a aplicat mai mulți pumni, 5-6, după cum spun martori de la fața locului.
După consumarea acestei faze, fază care, zic eu, ar fi trebuit să ducă la oprirea meciului, pe fondul nervilor întinși la maximum, la câteva minute un jucător de la Colibași a primit cartonaș roșu. Nemulțumit, jucătorul respectiv a cerut lămuriri arbitrului, pe un ton violent, fără îndoială.
Acesta a fost momentul în care meciul a fost oprit, la scorul de 2-1 pentru Real Colibași.
Rezultatul final va fi stabilit la masa verde, odată cu sancțiunile aplicate.
Dar înainte de aplicarea acestor sancțiuni eu cred că cineva ar trebui să găsească răspuns și la întrebările: de ce au fost doar 2 (doi) arbitri, de ce oamenii de ordine sunt doar cuvinte pe o foaie de joc, de ce continuă să se acorde, în cazuri de violență maximă, sancțiuni blânde, așa, ca o pălmuță în glumă la fundul unui copil.
Atâta vreme cât voi continua să îmi imaginez că în ligile 4 și 5 se joacă de plăcere voi continua și să mă întreb de ce sancțiunile aplicate sunt privite (parcă) doar ca o sursă de fonduri.
300 de lei pentru că un primar bate un jucător, alte câteva sute (în cel mai rău caz) pentru 5-6 pumni aplicați în figură unui căpitan de echipă și tot așa…
Avem fotbal de plăcere! Plăcere cam așa, ca atunci când bei o bere, privind norii care se duc în zare…
Despre cele de mai sus am stat de vorbă cu Marius Alexe, de la Colibași, acesta spunându-mi, printre altele, că este profund indignat de ceea ce se întâmplă pe terenurile de fotbal, de faptul că o întâlnire la care ar trebui să se manifeste doar amiciția și spiritul sportiv, atâta vreme cât nimic nu este de împărțit și, mai ales, atâta vreme cât cei care se întâlnesc sunt prieteni sau doar cunoscuți în afara terenului, degenerează în asemenea acte de violență.
”Nu acesta este fotbalul pe care noi îl jucăm de plăcere, nu asta căutăm la teren, cel puțin marea noastră majoritate pentru că, iată, sunt unii care vin doar să-și arate mușchii și să-și verse necazurile, să-și descarce nervii pe partenerii de întrecere din teren… Este păcat că se ajunge aici și eu cred că cea mai mare vină o poartă AJF-ul, pentru că permite așa ceva”, mi-a spus Marius.
PS. Ca de fiecare dată fac mențiunea că pagina mea este deschisă oricărei opinii și, mai ales, oricărui drept la replică, în situația în care cineva se simte nedreptățit.
