O postare recentă de pe pagina Primăriei Giurgiu ne informează că zona Canalului Cama va fi modernizată complet, grație unui proiect european în valoare de 5 milioane de euro; lucrările de amenajare vor fi gata în 2022.
Este încă un proiect de anvergură în zona de agrement care se prefigurează la Canal, pe toată lungimea acestuia: port de ambarcațiuni, amenajarea vechiului pod, pontonul dat în folosință, câteva bărcuțe pe apă, amenajarea zonei de la Cetate și multe alte proiecte idei și desene frumoase.
Repet, din toată propunerea de amenajare a canalului despre care se tot vorbește de mulți ani inclusiv prin diverse workshopuri anuale, realizată este doar amenajarea de lângă podul de peste Canal, locul din care pornesc în marile croaziere hidrobicicletele…
Noul proiect pentru care s-a semnat contractul de finanțare se numește ”Amenajare spațiu de agrement pe Canal Cama – zona Mediană”.
Reamintesc alte câteva dintre proiectele despre care se tot vorbește de mulți ani și sunt convins că se va vorbi alți mulți ani înainte:
– Amenajare zona Cetatea Giurgiu: 450.000 euro;
– Amenajare port ambarcațiuni ușoare pe canalul Sf. Gheorghe: 3,3 milioane de euro;
– Amenajare spațiu de agrement adiacent Veriga: 2,5 milioane euro;
– Servicii transport pescari: 200.000 euro
Cele de mai sus sunt dintre cele pe care memoria net-ului le mai păstrează… Sunt și altele, multe, de care greu ne mai aducem aminte.
De văzut nu se știe când le vom vedea sau cum le vom vedea… Încă odată afirm că imaginile postate de Primărie arată bine, semn că este fructuoasă colaborarea cu arhitecți buni, de viitor, cu multă imaginație.
Mai sus sunt câteva imagini frumoase, plăcute ochiului, imagini cărora nimeni nu le-a văzut corespondentul în realitate încă…
PS. L-am văzut pe primarul nostru vorbind despre Giurgiu din Visegrad, Ungaria; în curând probabil că ne va vorbi despre Giurgiu de undeva din Australia… Și uite așa se duce faima Giurgiului în lume.
Și încă un PS. Din tot sufletul îmi doresc, pentru copiii și nepoții mei, ca Giurgiu să devină orașul din visele unora… Dar, din păcate, până acum am avut parte doar de visări… Care în perioada următoare se vor înmulți că de, fiecare (potențial) candidat visează. Iar aici sunt menționate doar referirile la zona Canalului… Căci dacă aș vorbi despre toate, de poduri, de fabrici, de uzine, de aeroporturi, de spitale, de parcări peste parcări, de fotovoltaice, de…, de… nu aș mai termina azi!
PS3 (ultimul!). Am ezitat să postez aceste rânduri, scrise cu ceva vreme în urmă dar văd că VIRTUALUL este pe placul municipalității giurgiuvene… Acum vor fi digitalizate obiectivele turistice (respect tinerilor care o fac dar nu despre ei este vorba aici). Vom ajunge oare ca în Giurgiu totul să se întâmple într-o lume virtuală, imaginară, ruptă de realitate? În imaginația unora? În MetaVers?!!
Asta în vreme ce viața de zi cu zi, cea reală, este din ce în ce mai sumbră.