În fiecare zi imediat după ce mă trezesc îmi propun să mă abţin! Nu am cum să mă abţin atâta timp cât sunt cetăţean al acestui oraş, plătesc taxele şi impozitele în acest oraş, am votat conducerea acestui oraş!
Deja sunt catalogat ca fiind cârcotaş şi mă întreabă unii (anume) de ce nu-mi văd de treabă… Nu pot fi altfel şi nici nu vreau să fiu altfel…
Ce crezi că schimbi?, zic respectivii…
NIMIC! Chiar cred că astfel, prin aceste vorbe ale mele dar şi ale multor altora nu se va schimba ceva… Ar fi o cale dar cred că atunci când va veni vremea o vor afla mulţi alţii…
În imaginea din titlu este răhăţelul unei jigodii de căţel nu mai mare decât o mâţă jigărită… Îl plimb zilnic (pe căţel dar şi pe răhăţel) şi atunci când face ceva, răhăţel, în cazul de faţă, strâng tot ce face pentru că aşa mi se pare de bun-simţ şi mai ales pentru că acest gest îl consider o obligaţie civică.
Şi apoi… Apoi merg cu rahatul în mână zeci, sute de metri, pentru a ajunge la platforma de gunoi pentru că pe strada mea nu există vreun coş de gunoi…
Civilizaţie, aşa-i? Oraş inteligent, cu carduri de gunoi în curând (ţine-mă doamne s-o văd pe-asta!).
Vom avea carduri şi cântare electronice dar nu avem coşuri de gunoi pe stradă!
Dacă cuiva îi căşună pe mine (nu spun cui) când mă vede cu căţelul pe stradă mă poate amenda pentru că aşa aţi hotărât domniile voastre: să umblăm noi, ăştia care avem nişte jigodii de căţei, cu mătura şi făraşul agăţate la brâu… După cum vedeţi în poză, o simplă punguţă este suficientă…
Mă amendează pe mine pentru că nu am mătura şi făraşul la brâu dar pe voi, nu, reformulez, pe domniile voastre, cine vă amendează stimaţi domni pentru lipsa coşurilor de gunoi de pe străzi?
Probabil că există pe undeva vreo lege sau măcar un articolaş, un paragraf, ceva, care să dea dreptul cetăţenilor să sancţioneze administrativ municipalitatea… N-am văzut până acum vreun cetăţean câştigănd vreo luptă în acest sens.
Ei, dar vine vremea votului… Ce ziceţi (şi nu fac referire concretă căci azi este duminică, totuşi…)?
Am văzut că iarăşi apare Făt-Frumos dinspre soare-răsare fluturând flamura candidaturii (certe, de această dată)…
Ce pune în balanţă acela? Toate străzile asfaltate (alea 8-9-10 câte sunt), trotuare curate, flori şi copaci cât cuprinde, garduri vopsite, pubele de gunoi cât mai multe şi pe oriunde şi cam atât…
Ei şi, veţi zice! Sau vor zice unii…
Păi acelea sunt lucrurile vitale, esenţiale, PRIORITARE, lucrurile pe care cetăţenii le vor, le văd şi le apreciază… Sigur că unii apreciază şi tirolienele, porturile pentru iahturi dar câţi au iahturi în oraşul ăsta…
V-aş ura să vă voteze (doar) TOŢI cei care au iahturi dar nu vreau să vă blestem!
Cam atât!
Revin cu invitaţia adresată domnului primar de a trece şi pe strada noastră (oricare ar fi ea) pentru a vedea şi coşurile de gunoi, nu doar trotuarele blocate cu maşini.
PS. Cu dovezi afirm că acele coşuri de gunoi care au fost, ce-i drept, au fost luate de către cei/cele care fac curăţenie pentru ca cetăţenii să nu mai arunce gunoiul (menajer) în ele.
Ia ziceţi, stimată municipalitate, cam câţi agenţi ar trebui să angajaţi pentru a păzi toate străzile ca să nu mai arunce cetăţenii gunoiul (menajer) oriunde? Nu ar fi mai bine să daţi câteva amenzi de să-i usture în cur, reformulez, în fund, pe cei care fac asta?
Mă amendează acum pe mine pentru că nu am mătura şi făraşul agăţate de fund… 2 cmc de răhăţel îi iau într-o punguţă… Aş mai fi zis că uni nu se mai satură mâncând dar iarăşi mă abţin, că e duminică…