Mă întreabă cineva de ce nu mă căinez şi eu pentru CĂ „CUTĂRICĂ” şi-a dat demisia de nu-ştiu-unde… că toţi vorbesc despre asta…
Cu ceva vreme în urmă stând la coadă undeva, alături de mulţi alţi pacienţi, unii mai bătrâni chiar decât mine şi poate mai bolnavi chiar decât mine, văd venind un „cutărică” care bagă capul pe uşa camerei în care se aflau cei cu care aveam treabă, cel vizat iese imediat şi merge cu „cutărică” în cabinetul personal, se aude sunetul ştampilei după care amândoi, căutat şi „cutărică”, ies cu feţele radiind de satisfacţie şi bucurie în urma întâlnirii după multă vreme în care nu s-au văzut…
De ce să-l căinez pe cutărică? Eu, ca mulţii alţii ca mine şi ca voi, nu facem parte din lumea unor asemenea „cutărici”…
Aştia ca noi suntem buni, utili, aş zice, doar din patru-n-patru ani…
Şi deşi mai avem un dram de raţiune încăt să ne dăm seama de starea noastră continuăm să fim masochişti, apucându-ne căinatul pentru un „cutărică” care, vezi Doamne, nu mai suporta minciuna şi trebuia musai să-şi dea demisia… nemairegăsindu-se printre cei care… bla… bla… bla.
În cazul unor asemenea „cutărici” nici măcar retoric nu pot să mă întreb: de ce nu mă căinez, nemaivorbind de pusul de cenuşă în cap şi zgâriatul pe ochi.
Ştiu, nu trebuie să-mi spuneţi! Nici asemenea „cutărici” nu dau doi bani pe părerile unora ca mine… Ei ştiu că vor găsi destui alţii dispuşi să le plângă de milă şi dispuşi să continue lupta „şold la şold” (citând un celebru!) alături de ei, importanţii „cutărici”.
Fac pariu că acel „cutărică” pe care eu nu mă înghesui să-l căinez (să-i plâng de milă adică) îşi va găsi locul la alţii cu care se va dovedi compatibil, continuând să fie incompatibil cu statul la rând, undeva, oriunde, alături de unii ca mine care între cei „4-n-4” sunt invizibili pentru „cutărică” şi cei ca el…
