Rică Răducanu vorbea zilele trecute la o televiziune despre Rapid; îi luceau ochii ca două faruri și îi ieșiseră din orbite ca ai melcului.
Era transfigurat Rică de pasiune și dragoste pentru ce a făcut o viață întreagă… Mare om, mare caracter Tamango.
Vorbea despre acel RAPID căruia dragostea suporterilor i-a ținut vie flacăra aproape 100 de ani iar acum niște samsari îi iau viața!
Mă uitam la câteva reluări de la Sevilla, de la meciul în care Steaua a ajuns pe culmile gloriei și de la alte câteva reluări de la Mondialul din America, din ’94, atunci când România a ajuns în sferturi (și fotbalul mai trăia încă din osânza acumulată în anii anteriori, cum zic bătrânii)…
Toate acestea îmi aduc în minte imaginea unor români care au fost în stare să-și dea viața pe teren pentru gloria țării lor.
Îmi este jenă să pomenesc de salariile lor sau de recompensele primite… continuând să mă întreb: Pentru ce au făcut-o?
Și mă uit acum la popândăii noștri aflați într-o excursie de plăcere în Franța, nimeriți din întâmplare pe un stadion și uitându-se ca vițeii la poarta (nouă) uriașă și la obiectul rotund care, atunci când le trece pe sub nas se întreabă ce-o fi…
Singura imagine cu care am putut să-i asociez pe vitejii noștri fotbaliști aflați acum în Franța, în excursie, a fost cea a unui angajat (la stat), aflat la serviciu (în teren), care a semnat condica și așteaptă sfârșitul programului dar și al lunii pentru a-și primi salariul…
Și supărat fiind (din cauza a ce am văzut în cele două meciuri de până acum, desigur) nu pot să nu mă gândesc la faptul că nu doar fotbalul se află într-o criză fundamentală… Nu (mai) stăm bine nici la gimnastică, tenis, handbal (masculin), natație și, ca să nu mai pierd timpul cu enumerarea, nu mai stăm bine la nimic. Doar handbalul feminin ne-a mai adus o bucurie în ultima vreme dar și aceasta a venit de la o echipă din provincie, venită în București providențial aproape, parcă pentru a trage o palmă unora care…
Nu doar în sport există această situație de dispariție a valorilor…
Sportul este mai digerabil și mai ușor de perceput de către un număr mai mare de români… așa că aici sar în ochi imediat situații nefirești, bizare (dopaj, droguri, femei, băutură), toate pornite de la banii mulți pe care unii îi învârt cu lopata, primiți pentru valori exacerbate de media dar aproape inexistente în realitate.
Este extrem de ciudat să-i tot auzi pe unii mai liber(i)(ali) în abordarea lucrurilor vorbind de promovarea valorilor, de descătușarea energiilor, de triumful personalităților și al indivizilor într-o societate care aproape că a ajuns la marginea drumului, a prăpastiei chiar… Astea sunt valorile trâmbițate?
Oare de ce strălucesc ai altora? Nu cumva pentru că s-au stins ai noștrii?
Trăim într-o țară mică dar nu chiar, atât cât a fost lăsată de la Dumnezeu, care dintotdeauna a fost la marginea lumii (zic ei, aia din centrul lumii!) dar pentru care au fost vremuri în care locuitorii acestei țări binecuvântate de Dumnezeu priveau lumea de pe culmile care o străjuiau ca un ultim far de la capătul lumii… Acum o privim din fundul prăpastiei…
Și nu doar în sport!
Am ajuns ca popândăii la marginea drumului sau ca vițeii la poarta nouă... Privim la alții și înghițim în sec, amăgindu-ne că am ajuns în Europa… Ca sclavi poate! Muncind pentru alții…
Hai că, totuși, poate câștigăm meciul cu Albania, că de la fotbal am pornit!
