Au fost afișate rezultatele la bacalaureat, sesiunea 2020, înainte de contestații; rezultate slabe la Liceul Tehnologic Doamna Chiajna, sub media pe județ.
8,65 este cea mai mare medie obținută de un absolvent al Liceului Tehnologic din Chiajna.
S-au obținut 3 medii peste 8, 2 medii peste 7, 17 peste 6, ceea ce înseamnă că 22 absolvenți au reușit să ia bacalaureatul din cei 108 înscriși pe liste.
Au fost 7 note de 5 și 79 de note sub 5.
Făcând un procentaj rezultă că 20,3% din cei înscriși pe liste au luat bacalaureatul sau, altfel calculat, 21,7% din cei prezenți deși mie acest ultim calcul nu mi se pare tocmai corect întrucât absolvenții au fost 108.
7 candidați nu s-au prezentat la examen.
Felicitări celor care au luat note peste 6 căci acelea contează, până la urmă.
Dar și un semnal de alarmă care trebuie tras pentru cei incluși în cele 86% de procente care nu au luat bacalaureatul, un aspect social căruia viitorii cârmuitori ai comunei, oricare vor fi aceia, vor trebui să-i acorde mai multă atenție.
Nu cred că în Chiajna rezultatele slabe pot fi puse pe seama sărăciei, nu cred că poate invoca cineva faptul că acei elevi nu au acordat prea mare atenție școlii din cauză că părinții i-au trimis cu vacile pe câmp sau i-au pus să păzească pepenii!!
În județul Ilfov au fost înscriși pe liste 1631 candidați/absolvenți, s-au prezentat la examen 1473 (9,7% absenți), au fost declarați admiși 474, adică 29,1% (din absolvenții înscriși pe liste).
Nu s-a obținut vreo notă de 10 în județul Ilfov.
Mai fac o mențiune: sunt absolut convins că mulți copii din Chiajna învață la școli din București și presupun că nu toți elevii Liceului Tehnologic sunt din Chiajna.
Indiferent de cum ar fi, procentele se referă la o școală din Chiajna!