În noaptea de 3 spre 4 ianuarie a.c., ora 01.30, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că mai multe persoane aruncă cu petarde.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban, iar, din primele cercetări, a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Giurgiu, care ar fi tras mai multe focuri de armă, chiar și în prezența polițiștilor.
Ulterior, la fața locului s-a deplasat echipa operativă, formată din polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și un specialist criminalist, fiind identificate, în zona blocului apelantului, 27 de tuburi de cartuș, calibru 9 mm., percutate și 3 cartușe, calibru 9 mm. cu gaz.
Elementele de muniție descoperite la fața locului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor- Deținerea sau portul fără drept de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării și uzul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării fără drept.
Miercuri seara, după multe ore de bâlbâială, mascații l-au reținut pe pistolarul giurgiuvean și l-au dus în arestul Poliției.
Nu au fost date informații despre identitatea pistolarului.
Sursa imaginilor: Tv Giurgiu