Viitorul Tântava a terminat la egalitate, 1-1, partida disputată în compania echipei Argeșul Mihăilești sâmbătă, 5 octombrie, în etapa a 7-a a Seriei Nord a Ligii a 4-a Giurgiu la fotbal.
În urma acestei etape Argeșul Mihăilești se află pe primul loc, rămânând neînvinsă dar nu și cu maximum de puncte iar Viitorul Tântava este pe locul 7 cu 13 puncte din 4 victorii și un egal după 7 etape.
Spuneam în cronica etapei că în vreme ce echipa din Tântava poate considera o victorie acest egal, Argeșul poate trece egalul la capitolul eșecuri; mai ziceam acolo că Viitorul Tântava poate fi considerată buturuga mică, cea care a răsturnat carul Mihăileștiului, meciul fiind oarecum o surpriză, cel puțin pentru cei din Mihăilești.
Un cititor al paginii mele, pe care îl voi considera corespondent al Giurgiu OnLine, mi-a trimis o scurtă impresie despre meciul respectiv; îi mulțumesc și o redau integral:
”Nu a fost deloc o surpriză pentru cei care au văzut jocul în direct, pe cocheta bază sportivă de la Mihai Vodă.
Viitorul Tântava, după jocul prestat, nu este o buturugă mică. După cum arată poate fi una dintre pretendentele la primele doua locuri. A jucat deliberat defensiv, iar pe contraatac a fost foarte periculoasă, dealtfel și golul a fost marcat în acest fel.
Iar pe final putea da lovitura de grație, având cel puțin două situații iminente de a marca.
Argeșul a atacat permanent dar nu au avut inspirația necesară în această zi, au ratat ocazii rarisime și au avut în față și un portar în mare formă.
Trebuie subliniat că cele două formații sunt bine pregătite, au jucători cu experiență, maturi în joc, dar și câțiva tineri de mare perspectivă.
Mihaileștiul își merită locul unu în clasament dar nu cred că va fi ușor pentru ei să îl păstreze, pentru că sunt echipe în această serie care au un început de campionat foarte bun, Bolintin Malu Spart și Hobaia.”
Comentariu primit de la Nicolae Munteanu (pseudonim)
PS. La Viitorul Tântava joacă câțiva dintre jucătorii plecați în sezonul trecut de la Bolintin Malu Spart.