Am făcut această poză strict cu gândul la a scrie un articol despre abilitate, verticalitate, oportunism, loialitate, servilism, infatuare, autoapreciere…
În momentul în care am scris câteva fraze m-a pocnit așa, deodată, un gând (lucru rar la mine!) o scânteie (de teamă?), că nu am vreun interes să scriu despre așa ceva, că nu este cazul să mă leg la cap dacă nu mă doare și că sunt destui interesați dar și plătiți pentru a scrie despre asta.
Voluntariatul, activismul meu de până acum nu mi-au adus nici măcar o cafea… E drept că de foarte multe ori am sesizat o oarecare apreciere a celor scrise dar cam atât… Un fel de ” unii cu mălaiul, alții cu … legatul la cap fără să îi doară!”
Așa că îi voi zice la poza de sus simplu: ”Și eu am cățel!”.
Cel mic este al meu!
Este mic, pirpiriu, sfrijit dar îmi este LOIAL, aș zice până la a-și da viața pentru cel care l-a luat de pe drumuri și l-a făcut CÂINE de oraș…
Îmi este loial deși niciodată nu a primit de la mine vreun oscior, dară-mi-te un CIOLAN, ciolan care, uitându-vă la micimea cățelului (era să zic – javrei, dar cățelușul meu nu merită o asemenea caracterizare), sigur vă veți zice că n-ar fi fost în stare să îl ducă!
Primește însă, trebuie să recunosc, cele mai bune bucățele, pe care ar trebui să le mănânc eu (și chiar le mănânc, după cum își imaginează soția mea, atunci când mi le pune în farfurie!).
Nu am de ce să zic că acesta este un pamflet; este doar o zicere despre câini.
Orice asociere făcută în mintea voastră cu alte situații sau alte specii este doar rodul unei imaginații bogate, imaginație care, totuși, s-ar putea să nu o depășească pe a unora orbiți de atracția măririi…
PS. Poza nu este făcută în Parcul Colorat!
Nu prea se vede cățelușul meu? Așa e la câini, unul singur este masculul (dulăul) alfa, ceilalți, cu haita, și ei!!
