AJF Giurgiu a aplicat amenzi (penalități sportive) în sumă mare pentru încălcările regulamentului în etapa de la sfârșitul săptămânii trecute a campionatului județean de fotbal Giurgiu.
Valoarea amenzilor individuale a fost una relativ mare dar mare a fost și numărul celor amendați; au fost aplicate amenzi pentru fapte care ar putea fi de înțles într-o oarecare măsură (fault, de exemplu) dar și pentru fapte care nu trebuie să aibă nici cea mai mică înțelegere.
Ce poți să înțelegi văzând un individ mai furios decât un taur eliberat în arenă care țâșnește glonț de pe margine și lovește pe cei aflați în teren, arbitri, în primul rând dar și pe cine mai nimerește.
În această săptămână suma amenzilor aplicate a fost în jur de 5.000 de lei.
NU, nu cred că sunt mari amenzile aplicate de către AJF!
Însă mă întreba un cititor (și nu am știut ce să-i răspund dar poate ne răspunde cineva, de preferat un oficial AJF) dacă acele amenzi sunt și plătite sau sunt doar așa, o chestie de imagine, un fel de prafuri în ochi… Și mai întreba cititorul meu ce se întâmplă cu cei care nu achită acele amenzi… Că dacă doar ne mulțumim cu a anunța că am aplicat ”niște amenzi” (penalități sportive) dar vom continua să-i lăsăm pe vinovați să-i doară în … bască nimic se va schimba în fotbalul giurgiuvean.
Sunt multe lucruri bune în fotbalul giurgiuvean, sunt mulți, foarte mulți cei care fac eforturi (importante chiar, în unele cazuri) pentru a menține cât mai strălucitoare flacăra pasiunii lor – FOTBALUL.
Tocmai de aceea cei de bună-crediță ar trebui să facă tot efortul pentru a reduce pe cât posibil încălcările de regulament căci de eliminat, haideți să nu fim ipocriți, nu cred că se va reuși vreodată.
PS. Am văzut un filmuleț; AJF a sancționat doi indivizi de la Avântul Florești. Nu știu dacă vreunul este cel văzut în filmuleț dar cred că arbitrul ar trebui să-l acționeze și în Instanță pe cel care l-a lovit, pentru ultraj în timpul exercitării atribuțiilor oficiale (sau ceva asemănător, nu am competențe de Drept).