Vine iarna peste noi! Iar ne va lua prin surprindere?

Cod galben de ninsori
Cod galben de ninsori

O atenționare meteorologică Cod Galben a lansat ANM pentru interval de valabilitate: 30 noiembrie, ora 05:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, fenomenele vizate fiind ninsori moderate cantitativ cu depunere de strat de zăpadă.

În intervalul menționat, în sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15…20 l/mp.
Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Notă: Precipitații slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei și în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitații mixte, iar în noaptea de luni spre marți vor predomina ninsorile.

Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și dimineților.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Atenționare ANM

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close