Transportul special cu promisiuni electorale s-a răsturnat pe DC 143A!

Transport special
Transport special

Un transport special care conținea promisiuni electorale, multe promisiuni, a suferit un tragic și nefericit accident, răsturnându-se pe un drum din județul Giurgiu!

Conform informațiilor transmise de organele abilitate, ”la data de 15.08.2020, în jurul orei 18:25, un tânăr de 30 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autovehicul special (vidanja) pe Drumul Comunal 143A, în comuna Săbăreni, județul Giurgiu, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga nu a adaptat viteza la condițiile drum pierzând astfel controlul volanului și răsturnându-se în șanțul din afară părții carosabile a sensului său de deplasare.

Din evenimentul rutier a rezultat rănirea ușoară a conducătorul autovehiculului și a altor 2 bărbați, pasageri în autovehicul, toți 3 refuzând transportul la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,00 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.

Dincolo de comunicatul oficial eu, în încercarea de a informa cât mai corect și complet, precizez că am văzut mai multe comentarii și imagini postate de cetățeni care spuneau că ar fi văzut o mașină ca cea din imaginea de titlu (ilustrativă) circulând prin multe locuri, pe multe drumuri…
Făcând legătura, am presupus că vidanja din comunicat ar putea fi una dintre cele văzute de cetățeni și că, după comentariile acestora, era plină ochi cu promisiuni electorale, suficient de multe pentru toți cei care încă se mai lasă amăgiți de cei care le fac (promisiunile!).
Culmea ironiei este că oricât de mult(e) ar face se vor găsi întotdeauna naivi care să le acorde atenție, privind cu jind spre mașina cu promisiuni!!!

PS. Și dacă voi zice că o parte din acest articol este un pamflet tot îmi voi primi doza de jigniri… Așa că zic: este ce vreți voi! Unii…

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close