Tragic accident pe DN41, soldat cu 2 victime

Tragic accident pe DN41
Tragic accident pe DN41

Un tragic accident soldat cu 2 victime a avut loc vineri seara, 20 noiembrie, pe DN41 la intrarea în Prundu.

Din spusele martorilor reiese că o căruță a fost lovită violent de un camion; în căruță se aflau două persoane.

Una dintre persoanele aflate în căruță a decedat iar cealaltă a fost transportată la spital, având răni grave.

În urma impactului și calul înhămat la căruță a murit.

În jurul orelor 18.30-19.00 2 bărbați aflați într-o căruță în timp ce veneau de la pădure pe DN41 au fost loviți violent de un camion.

Conform IPJ Giurgiu, ”ieri, ora 17.40, în afara localității Prundu a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un autoturism și un atelaj hipo, produs de conducătorul autoturismului, un barbat de 48 de ani, din orașul Slobozia, județul Ialomița.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului atelajului hipo, un bărbat de 76 de ani, din comuna Prundu si rănirea unui bărbat de 65 de ani, tot din comuna Prundu, care se află în atelajul hipo.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă si vătămare corporală din culpă.”

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close