”Și realpolitik are limite”. USR promovează oamenii sau oamenii promovează USR-ul? ”Ne autoetichetăm rasişti şi homofobi”

Și realpolitik are limite
Și realpolitik are limite

”Biroul Național al USR decredibilizează USR Dolj prin susținerea unui rasist, xenofob și homofob pentru funcția de viceprimar al Craiovei.

La cererea președintelui PLUS Dolj, Gabriel Păunică, în ședința de astăzi, Biroul Național al USR a decis, cu încălcarea statutului și a autonomiei filialelor, acordarea sprijinului politic lui Cezar Drăgoescu pentru funcția de viceprimar al Craiovei, împotriva deciziei USR Craiova din 4 octombrie. Forul care acordă sprijinul politic pentru funcții la nivel local este expres menționat în statut: conform art. 24 lit. c, iar biroul național pentru funcții naționale. În această privință, ne vom adresa Comisiei Naționale de Arbitraj cu o contestație asupra deciziei Biroului Național”, scrie Adrian Claudiu Prisnel – deputat USR de Dolj, președintele USR Dolj, pe pagina sa de Facebook.

”Este inexplicabilă susținerea Biroului Național pentru un membru care în urmă cu câteva zile a fost invalidat de același Birou Național atât din motive de integritate, cât și de oportunitate politică. Problemele de comportament și de integritate ale domnului Cezar Drăgoescu au adus USR un prejudiciu de imagine consistent, fiind subiectul a zeci de articolele de ziar și cauza a numeroase reacții negative ale simpatizanților noștri.

Contrar celor susținute de majoritatea coagulată în jurul lui Dan Barna, afirmațiile rasiste și homofobe ale lui Cezar Drăgoescu vor pune o ștampilă pe USR, oricare ar fi funcția pentru care domnul Drăgoescu este susținut. Ne autoetichetăm rasiști și homofobi și riscăm să pierdem încrederea electoratului USR, în județul nostru și nu numai.

USR nu va fi credibil în fața cetățenilor să susțină că acest om nu a fost suficient de integru pentru a fi parlamentar, dar e suficient de integru pentru a fi viceprimar al Municipiului Craiova.

Noi, în Craiova, nu suntem cetățeni de rangul doi.

Mă delimitez de decizia Biroului Național al USR și sper ca Biroul Național PLUS să evalueze dacă este oportun ca un astfel de om să ajungă într-o funcție publică și cu girul lor”, subliniază, apăsat, Adrian Claudiu Prisnel – deputat USR de Dolj, președintele USR Dolj

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close