Mor copilaşi nevinovaţi şi nimeni nu ştie ce se întâmplă; mult mai grav este că se insinuează convingerea că nimănui (dintre cei cu răspundere) nu-i pasă…
Exact în perioada în care copilaşii mor fără nicio explicaţie, în perioada în care dacă eşti părinte şi/sau bunic nu poţi să nu te ingrozeşti sau cel puţin să nu iţi licăre o lacrimă în colţul ochiului, apare „bomba” cu ANAF-ul şi „confiscarea” democraţiei…
Probabil că numărul este încă mic (îmi tremură degetele pe tastatură de revoltă când scriu asta) pentru a atrage atenţia, nu a atins limita critică de nevinovaţi care „trebuie” să moară pentru a atrage atenţia asupra bolii grave care macină societatea românească…
Tăriceanu, politicianul cu multă experienţă în toate, sare în apărarea democraţiei (o mişcare inteligentă, menită să-i mai aducă ceva capital politic) şi ce să vezi, PSD-ul îi ţine isonul, acel PSD care a dat-o bine la întors cu legea defăimării care, peste noapte, s-a transformat în legea toleranţei… (fără explicaţie aş zice căci deabia ne convinseseră postacii că avem voie să-i înjurăm pe politicieni!)…
Dar nu asta este singura nelămurire! De ce acel Intact, ziariştii care au strigat în toate zările că deşi sunt mereu aproape li se confiscă libertatea de exprimare, nu a mai avut loc şi pentru durerile altora…
Care libertate şi ce înseamnă „aproape” dacă ei nu s-au întrebat decât aşa, în treacăt, ce se întâmplă în Argeş…
Nu au ziariştii de la marele trust nicio vină; ei sunt doar victime colaterale în acest război dus de nu-se-ştie-cine împotriva nu-se-ştie-cui… Cu prinos de sânge din partea ziariştilor…
Se încearcă ascunderea a ceva? Sau ce? De ce problema Antenelor a explodat exact în perioada în care copilaşii, sufletele nevinovate, mor în vreme ce marii oameni ai ţării se simt frustraţi din cauza lipsei răspunsurilor…
Mai crede cineva în gluma cu egalitatea tuturor în faţa legii? Despre ce egalitate vorbim atâta vreme cât „plevuşca” nici nu are timp să-şi dea seama că a fost „silită şi executată” în vreme ce marii rechini se plâng (cu succes) că sunt „încălcaţi” în drepturile lor (vezi cazul Intact) iar posibila vină este stabilită preferenţial (după sentimente, cum zicea un mare om politic) la cel mai înalt nivel (vezi cazul Voicu/Păun).
Toate astea în vreme ce copilaşi nevinovaţi mor fără ca cineva să ştie care este sursa îmbolnăvirii lor… Iar preşedintele găseşte de cuvinţă să se pronunţe asupra „heirupismului administrativ” dar nu zice nimic de marea dramă a celor care îşi îngroapă acum copiii fără să ştie de ce!
Dacă nu ai copii, greu poţi înţelege (sau deloc) ce este în sufletul acelor părinţi în vreme ce tu te declari frustrat…
