Polițiștii ialomițeni au confiscat o mare cantitate de pește, plase monofilament și o barcă pneumatică

Peste confiscat
Peste confiscat

Peste 100 de kilograme de pește, 5 plase monofilament și o barcă pneumatică, transportate ilegal pe raza municipiului Slobozia, au fost confiscate de polițiștii ialomițeni.

La data de 11 ianuarie, în jurul orei 06:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au oprit, pentru control, un autoturism condus de un șofer în vârstă de 42 din municipiul Slobozia, având ca pasageri doi bărbați de 44 și 56 ani.

Cu ocazia controlului autoturismului, s-a constatat că în portbagaj se aflau 5 saci din plastic, încărcați cu plase monofilament și pește din specia caras, precum și o barcă pneumatica și 2 vâsle din metal.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 3 bărbați nu dețin documente de proveniența asupra cantității de pește transportat.

S-a procedat la cântărirea cantității de pește, rezultând 119 kilograme din specia caras, întreaga cantitate de pește fiind confiscată și predată Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița.

De asemenea, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 5 plase monofilament în lungime totală de 250 de metri, o pompă și o barcă pneumatica precum și cele 2 vâsle din metal.

Totodată, autoturismul a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „deținerea și transportul fără documente legale a peștelui” și „deținerea și utilizarea pentru pescuit a plaselor monofilament”.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close