Pe cei sărmani nici soarta nu-i ajută! Casă făcută scrum în plină iarnă

Casă făcută scrum în plină iarnă
Casă făcută scrum în plină iarnă

O casă bătrânească s-a făcut scrum azi, 19 noiembrie, în orașul Pucioasa.

Astăzi, în jurul orei 14:00, pompierii de la Detașamentul Pucioasa au fost alertați și au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Pucioasa.

La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și interiorul locuinței.

Din nefericire, cu toate eforturile pompierilor care au lichidat rapid incendiul (în cca.30 de minute), locuința a ars aproape în totalitate, fiind o casă bătrânească construită din chirpici și lemn.

Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că o sobă cu acumulare de căldură neprotejată termic corespunzător față de materiale combustibile a fost cauza probabilă a producerii incendiului.

În urma producerii evenimentului nu s-au înregistrat victime.

ATENȚIE la utilizarea sistemelor de încălzire locală!
Înainte de utilizarea sistemelor de încălzire locală trebuie respectate următoarele măsuri:
– sobele şi coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate, şi reparate de persoane specializate şi autorizate;
– zidăria şi tencuiala coşurilor de fum vor fi verificate periodic şi bine întreţinute pentru a nu prezenta fisuri sau crăpături ce ar permite ieşirea în încăperi sau poduri, a gazelor calde, a fumului sau a scânteilor;
– nu se vor depozita materiale combustibile sau inflamabile în imediata apropiere a sobelor sau în podurile clădirilor;
– în faţa uşiţelor sobelor se va amplasa o cutie metalică sau o coală de tablă de 70 x 50 cm, aceasta asigurând protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a jarului sau lemnelor aprinse, care ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close