
Poluarea a atins cote alarmante în București în această dimineață; nivelul maxim admis de poluare cu praf a fost depășit cu 350%.
Conform informațiilor transmise de rețeaua de monitorizare a calității aerului, airly.eu, s-a înregistrat în București în noaptea de joi spre vineri, 23 octombrie, depășiri alarmante pentru poluarea cu particule PM 10 și PM2,5, până aproape de 350%.
Conform informațiilor transmise de stațiile de monitorizare cea mai mare depășire s-a înregistrat la stația din Bragadiru – 347% pentru poluarea cu PM 2,5 și 236% pentru poluarea cu PM 10.
În Chiajna situația este verde!
Datele furnizate de stațiile airly.eu arată că la PM 2,5 nivelul este de 107%, 27 µg/m³ iar la PM 10 nivelul este de 83%, 42 µg/m³.
În acest moment calitatea aerului în Chiajna este bună, după cum ne informează rețeaua independentă de monitorizare a calității aerului airly.eu.