Ne fură Podul Prieteniei (partea lor)!

Ne fură Podul Prieteniei (partea lor)!
Ne fură Podul Prieteniei (partea lor)!

Trei cetăţeni au fost prinşi şi arestaţi în timp ce tăiau bucăţi din structurile metalice de protecţie de la baza pilonilor Podului Prieteniei.

Publicaţia dunavmost.bg înformează că hoţii au fost prinşi de către Poliţia de Frontieră, cea care a confiscat şi un microbuz plin cu arzătoare şi butelii cu propan-butan.

Din cauza nivelului scăzut al Dunării o serie de structuri metalice de protecţie a pilonilor podului au ieşit la suprafaţa apei.
Hoţii au acţionat la unul dintre pilonii de susţinere şi pentru a avea acces la mai mult fier au săpat circa 1,5 metri în adâncime, în partea de pământ de pe care s-a retras apa, pentru a dezgropa mai mult din structura respectivă.

Se pare că furtul din aceste structuri nu este primul de acest fel.

O comisie de experţi a analizat situaţia şi se pare că rezistenţa podului nu este pusă în pericol imediat însă apele mari ale Dunării, atunci când aceasta creşte, ar putea submina terasamentul de protecţie al picioarelor podului.

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close