Într-o superbă zi de toamna, duminică, 27 octombrie, în zi de mare sărbătoare, Sfântul Dimitrie cel Nou, pe o temperatura de mijlocul verii, vorba unui spectator hâtru, „nu a venit încă toamna, suntem în data de 88 august”, generațiile ’70, ’80 și ’90 ale Clubului de fotbal Petrolul Roata de Jos, foști jucători, antrenori și conducători, s-au reunit pentru a-și aduce aminte de vremurile frumoase trăite într-un Club care peste trei ani va împlini o jumătate de secol de la înființare.
Istoria clubului Petrolul a început în anul 1973, atunci când un grup de tineri petroliști entuziaști au înscris echipa în Campionatul județean Ilfov, categoria Zonală, având ca sponsor principal Schela de Petrol Roata; astfel comuna Roata de Jos avea la acea data două echipe, prima fiind Voința fondată cu un an înainte, în 1972.
În numai doi ani a reușit prin două promovări consecutive să ajungă în categoria Onoare, Liga a IV-a de astăzi, iar în vara anului 1981 a reușit promovarea pentru prima dată în Divizia „C”.
În toți acești ani s-au succedat mai multe generații de fotbaliști, din ce în ce mai talentate și mai profesioniste, care au beneficiat de niște condiții de pregătire excelente și de niște conducători care au muncit și au pus suflet pentru a obține performanțe din ce în ce mai bune.
Totul a culminat în anul 1995 cu cea mai mare performanță din istoria clubului, promovarea în Liga a II-a, Divizia B cum se numea atunci.
Revenind la întâlnirea de duminică, înaintea începerii partidei de fotbal, Generația ’70-’80 – Generația ’90, s-a păstrat un moment de reculegere în memoria celor care au urmărit jocul de undeva de „SUS”.
Evoluția celor două echipe a fost aplaudată la scenă deschisă de spectatorii prezenți, cei tineri fiind încântați de evoluția neașteptat de bună a „bătrânilor”.
Jocul s-a încheiat după 90 de minute cu tradiționalul deja scor egal, 5 la 5.
După joc, la un pahar de vin în jurul unui grătar, au fost depanate amintiri, s-au făcut glume, a fost o atmosferă cu adevărat prietenească și la final au hotărât împreună ca anual să aibă loc o asemenea întâlnire.
Trebuie neapărat subliniat faptul ca în afara că au fost niște sportivi de excepție, cu toții au reușit și în viață, au urmat școli, unii dintre ei facultăți, masterate chiar și doctorate, și au activat s-au activează și în prezent în diferite profesii unde sunt respectați și nu în ultimul rând și-au format familii frumoase având copii care le-au urmat exemplul.
A fost o întâlnire de suflet, s-a încins un joc de fotbal ca în vremurile de altădată, după care la un pahar de vin, s-au depănat amintiri, s-au adus din nou în discuție succesele dar și greutățile avute.
Comentarii recente