George Pârvu, jucător la Unirea Cosoba până în urmă cu puțină vreme, la Bolintin Vale acum, s-a situat pe locul doi în sondajul care a încercat să-l găsească pe cel mai simpatizat (simpatic) fotbalist giurgiuvean.
Cu George am avut ”ceva probleme” atunci când l-am întrebat despre familie, soție și copii, în mod special, căci acestea sunt cele mai afectate persoane de ”nebunia” unora, fotbalul, în acest caz.
”Nu sunt căsătorit”, mi-a spus George, tăindu-mi tot elanul!
Dar mi-a spus în schimb multe alte lucruri interesante despre omul și apoi fotbalistul george Pârvu; iată-le:
”M-am apucat de fotbal pentru plăcerea, bucuria, clipele frumoase pe care ți le oferă acest sport. Încă de la început m-a motivat foarte puternic plăcerea de a juca, de a câștiga și de a fi cel mai bun din teren.
La școala generală, un fel de școală cu program de fotbal, dacă ar fi să glumesc puțin, toată ziua eram cu mingea sub bancă, așteptând cu nerăbdare să se termine orele și să facem o partidă; combinația școală-fotbal a mers foarte bine în clasele 1-8.
Am prins o vreme în care majoritatea colegilor mei aveau ca pasiune fotbalul și toți așteptam cu nerăbdare orele de sport pentru a juca fotbal; asta sub supravegherea unuia cere se pricepe, care să ne îndrume, căci altfel, noi, după ore oricum jucam până când ne răzbea foamea și trebuia să mergem acasă.
Nu știu dacă pot spune că am jucat fotbal non-stop dar pot spune că aproape tot timpul. În afara școlii tot timpul eram pe teren; dacă nu aveam antrenament (în cadru organizat) lucram singur, suplimentar.
Îmi aduc aminte că odată m-a prins prima zăpadă pe teren… Era ora 1.00 noaptea!
Nu sunt eu prea bătrân dar dacă ar fi să dau un sfat, modest, celor care ar vrea să se apuce de fotbal ar fi acela de a profita de orice șansă care li se oferă, să nu renunțe la o ofertă oricât de nepotrivită li-s-ar părea.
dacă ai pornit pe drumul fotbalului trebuie să muncești din greu, ca în oricare sport, dealtfel.
Nu este suficient talentul; întotdeauna trebuie să fii mai pregătit decât adversarul din toate punctele de vedere. Mentalul este cel puțin la fel de important ca și condiția fizică și dacă nu intri în teren cu mentalitatea de învingător, dacă nu joci doar la victorie ci doar așa, ca să treacă timpul, nu ai ce căuta în fotbal…
Dacă vrei să practici fotbalul ca meserie; altfel, oricine poate juca fotbal, o miuță urmată de o bere cu prietenii este foarte relaxantă dar atât.
Eu cred că fotbalul cere sacrificii mari; începând de la a mânca sănătos, de la a nu pierde nopțile, de la a fi plecat și a sta în cantonamente, departe de familie…
Bine, cu familia la mine nu prea ar fi o problemă în acest moment pentru că nu sunt căsătorit… Dar tuturor ne vine vremea!!”
Ei, dacă nu ești căsătorit, înseamnă că se cam țin fetele după tine!
”Ce să zic! Nu-mi place să mă laud! Poate că se vor găsi câteva să vă răspundă la o asemenea întrebare…
În ”timpul liber” mă ocup de copiii din comună, pe care îi antrenez pentru echipa mare. Este locul aici să le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost aproape în perioada în care am fost accidentat.
Idolul meu în fotbal este Zlatan Ibrahimovic, pentru felul deosebit în care acesta se impune în teren, ca un adevărat lider.
În rest, aștept cu interes reluarea campionatului în speranța că voi face o figură frumoasă la noua echipă la care voi juca.”
