În copilărie în fiecare duminică tatăl meu mă lua şi mergeam împreună la stadion, la meciurile Dunării, ca la o adevărată sărbătoare.
Nu am fost niciodată foarte apropiat de fotbal, nici din teren (deşi am încercat, la „copii”) nici din tribune; mergeam însă de fiecare dată pe stadion, acolo unde giurgiuvenii se duceau mai abitir decăt se duc azi la sfintele moaşte…
JUCA DUNĂREA! FC Dunărea Giurgiu, înfiinţată în 1963…
Azi, deşi sunt la vârsta la care mersul la moaşte este pentru mulţi ca o a doua natură, nu merg să mă târăsc ca răma pe mai ştiu unde… Dar nici pe stadion nu (prea) mai merg… Nu mai pot.
Îmi aduc aminte însă, ca de o epopee, de acele vremuri când vibram de emoţie pe stadion în vuietul de încurajări pentru echipa noastră, când mâncam seminţe (hai criticaţi-mă, deşi asta ar însemna că nu le-aţi văzut şi auzit niciodată pe stadion pe vânzătoarele de „bomboane agricole” şi „bostane cu sare”), când în spatele uneia dintre porţi erau amplasate trei tarabe la care se găsea, după dorinţă, mici sfârâind pe grătar, bere pusă la gheaţă în câteva hârdaie mari şi bidoane cu îngheţată, pentru copii.
Niciodată nu am văzut atunci tribunele stadionului, aşa neamenajate cum erau ele, altfel decât pline la refuz…
Nimeni din acele tribune nu a auzit vreodată expresii de genul: „Băi, ziceţi mersi că vedeţi aşa ceva la Giurgiu…”
E drept că atunci giurgiuvenii aveau plămânii mai sănătoşi şi stăteau mai bine cu scuipatul la distanţă…
Nu mai sunt aşa tribunele acum la jocurile Dunării dar încep, uşor, uşor, să redevină ce au fost odată; tot mai mulţi giurgiuveni, îmbucurător – în majoritate tineri, încep să revadă Dunărea ca echipa de suflet, echipa oraşului, care chiar dacă nu joacă un fotbal de „europene”, este a noastră, cu băieţi de-ai noştri. Sunt convins că înţelegeţi foarte bine cam ce vreau să spun…
Sâmbătă, 14 noiembrie, Dunărea Giurgiu a câştigat partida cu AS Viitorul Vedea; echipa municipiului se află pe primul loc în Seria Sud, la cursa pentru primul loc adăugându-se încă un competitor, alături de Malu şi Izvoarele: Mihai Bravu.
Tribunele, mai tot timpul aproape goale, îi aşteaptă pe giurgiuveni…
