Dispar țăranii din Piața Tineretului; apar precupeții

Dispar țăranii din Piața Tineretului
Dispar țăranii din Piața Tineretului

Din zi în zi sunt tot mai puțini țărani în piața volantă de pe Tineretului deși este perioada în care legumele au umplut curțile celor de la țară.

Am scris de mai multe ori cu bucurie și speranță în suflet dar și profund respect față de cei care muncesc din noapte în noapte pentru legumele și fructele vândute nouă în piață, am scris de multe ori mai ales despre cei sărmani care bat zeci de kilometri (uneori) pentru a fi prezenți la primele ore ale dimineții în piață.

Azi dimineață am fost în piața de pe Tineretului (merg frecvent acolo) cu gândul la câteva roșii de-alea chinuite, răsucite, cu urma florii în coadă, roșii de-alea cu gust (pentru cine știe!), aduse în bocceluță de vreo bătrânică care le-a cules dis de dimineață.

Nu numai că nu am văzut asemenea roșii, nu numai că nu am văzut vreo bătrânică venită cu ceva de vânzare dar am constatat cu regret că sunt doar câțiva vânzători acolo; pe deasupra am avut parte și de o experiență de-a dreptul ”traumatizantă”, o experiență care ar fi putut să mă afecteze pe viață (sigur, asta dacă aș fi un sperios din fire!)!

Cine vinde acum în piața de pe Tineretului?

De la prima oră a dimineții m-a bălăcărit o precupeață care ocupa jumătate de piață cu prezența ei pentru nevinovata (și idioata) mea întrebare ”dacă fasolea (boabe) este de anul ăsta”?
Cunoscătoarea și plina-de-respect precupeață aproape că m-a făcut să cred că sunt cel mai idiot om din lume, rupt total de realitate, eu neștiind că de fapt fasolea doar spre iarnă se coace…

Mai mult de atât, câțiva pierde-vară pe care mereu îi văd în acea piață au sărit în sprijinul precupeței (verbal, evident căci altfel doar cu o macara ar fi putut fi sprijinită respectiva), admonestându-mă și ei pentru impertinenta întrebare.

Nu pot să uit lumina din ochii băbuțelor de astă-primăvară, atunci când încă mai veneau în piața de pe Tineretului cu trei legături de pătrunjel, nu pot să uit cum se rugau de toți cei care se apropiau de ele să cumpere măcar o legătură de pătrunjel din cele trei și nu pot să nu mă întreb de ce au dispărut acele băbuțe…

Circulă niște zvonuri pe la colțurile pieței cum că s-ar încerca o oarecare descurajare a producătorilor de a mai vinde acolo atâta vreme cât la câțiva metri se află o piață în care s-a investit și care trebuie să-și scoată banii… Sunt doar zvonuri, niciunul dintre cei cu care am încercat să vorbesc nu a îndrăznit să zică ceva despre asta însă mai toți se uitau ”galeș” (citește ”cu subînțeles”) la mine și șușoteau între ei.

Dincolo de toate astea menționez doar așa, degeaba, că în România încă se mai cultivă soiuri timpurii de fasole pentru boabe, soiuri care se recoltează încă din luna iulie; e drept că ”fasolii românești” aduse din China îi trebuie ceva timp (cam un an) să ajungă în piața de pe Tineretului. Impertinența unora nu mă va împiedica pe mine să o întreb pe oricare precupeață despre marfa pe care ar vrea să mi-o vândă mie, cumpărător (la rândul meu) impertinent!

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. Despre cookie

Dacă apăsați ”Accept” înseamnă că sunteți de acord cu politica de cookie

Close